VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

De astăzi sunt puse în aplicare formulare noi aferente asigurării obligatorii RCA

Din 28 iulie, sunt puse în aplicare formulare noi care vizează asigurarea de răspundere civilă auto. Noua poliță de asigurare obligatorie RCA va conține un cod QR prin intermediul căruia deținătorul poliței poate verifica validitatea acesteia și clasa bonus-malus, poate calcula prima de asigurare, poate afla istoricul de daune și obține certificatul cu privire la pagube, transmite IPN.

Comisia Națională a Pieței Financiare precizează că au fost actualizate cererile privind încheierea contractelor de asigurare obligatorie RCA, contractele de asigurare obligatorie RCA internă și externă, precum și polița de asigurare obligatorie RCA. „Punerea în aplicare a acestor formulare vine să consolideze cadrul legal nou în domeniul asigurărilor obligatorii RCA și favorizează digitalizarea procedurii de încheiere a contractelor”, se arată într-un comunicat de presă.

În premieră, cererile de despăgubire și procesul-verbal de constatare a pagubelor vor avea un format unic pentru toate societățile de asigurare din Republica Moldova și Biroul Național al Asigurătorilor Auto. Dacă, până în prezent, cererea de despăgubire și procesul verbal erau elaborate individual de fiecare asigurător, conținând informații diferite, odată cu punerea în aplicare a formularelor aprobate de CNPF, se urmărește creșterea transparenței privind modalitățile de plată a despăgubirilor de asigurare și standardizarea procesului de constatare și evaluare a daunelor.

Formularele tipizate, precum și instrucțiunile privind completarea acestora pot fi accesate pe pagina web a Comisiei Naționale a Pieței Financiare la rubrica „Consumatori”.

Implementarea formularelor noi nu va avea impact asupra contractelor de asigurare încheiate anterior, care rămân valabile până la expirarea valabilității contractului.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.