VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Datorii de circa 2 milioane de lei: 666 de consumatori, deconectați de la conducta de gaze naturale

În luna septembrie au fost deconectați de la conducta de gaze naturale 666 consumatori. Potrivit datelor prezentate de Moldovagaz, aceștia au acumulat o datorie de 1,968 milioane lei.

Totodată, față de 302 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Moldovagaz mai subliniază că volumul consumului de gaze naturale în luna septembrie curent a constituit 27,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 37,8 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna august 2022 acest indicator a crescut cu 1,4 milioane de metri cubi sau cu circa 5,4 %.

Consumatorii casnici, până la data de 30 septembrie 2022, au plătit 99% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este cu 0,1% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021.

În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,8%, cu o creștere de 0,7 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9%, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 30 septembrie 2022 a atins cifra de 9,163 miliarde lei și acoperă 99,5% din volumul furnizat.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.