SA Moldovagaz anunță că datoria consumatorilor de gaze naturale până în luna septembrie curent se cifrează la suma de 58,9 milioane lei. SA Moldovagaz solicită consumatorilor finali debitori să întreprindă toate măsurile pentru stingerea restanței acumulate.
„Conform situației la 6 noiembrie 2022, datoria consumatorilor pentru gazele naturale furnizate până în luna septembrie curent inclusiv, se cifrează la suma de 58,934 milioane lei, din care 36,863 milioane lei vizează consumatorii casnici și 22,098 milioane consumatorii noncasnici. Prin urmare, SA „Moldovagaz” solicită consumatorilor finali debitori să întreprindă toate măsurile pentru stingerea restanței acumulate”, menționează reprezentanții Moldovagaz.
Viceprim-ministrul Andrei Spînu a menționat că în luna octombrie, cetățenii au consumat cu 57% mai puțin gaze naturale, comparativ cu aceeași lună a anului trecut și cu 14,25% mai puțină energie electrică.
Pentru luna noiembrie Gazprom a confirmat doar 5,7 milioane metri cubi de gaz pe zi, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Potrivit vicepremierului Andrei Spînu volumele procurate din Rusia vor fi repartizate după cum urmează: 3,4 milioane metri cubi pe zi pentru malul drept și 2,3 – pentru malul stâng. Ceea ce înseamnă că regiunea transnistreană primește în noiembrie cu peste 40% mai puțin decât în luna octombrie.