VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

CSP, după declarațiile lui Litvinenco: Lipsă de respect față de candidații înscriși

Consiliul Superior al Procurorilor  a venit cu o replică, după ce Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că ar trebui anulat concursul pentru funcția de procuror șef al PCCOCS. Într-un comunicat, membrii CSP au menționat că derularea sau, eventual, sistarea concursului urmează a fi decisă în baza argumentelor prezentate de către persoanele care au formulat contestații, în interiorul dezbaterilor în plenul CSP, dar nu pe rețelele de socializare. 

„Din poziția exprimată public de către domnul Sergiu Litvinenco, Ministrul Justiției, în legătură cu desfășurarea concursului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, rezultă mai multe concluzii lipsite de suport factologic și conținut juridic, dar care includ aspecte ce pun în lumină negativă activitatea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP)”, se arată în comunicatul emis.

Totodată, CSP a declarat că demararea concursului rezultă din competențele stabilite de lege, iar ministrul justiției a desemnat un reprezentant în componența Comisiei speciale de preselecție (avocatul Tudor Osoianu), participând activ la această etapă a concursului.

„Nu este clar la care „situație creată” se referă în postarea sa domnul Sergiu Litvinenco și din care circumstanțe a dedus „lipsa de credibilitate”, or este unanim știut că se impun investigații corespunzătoare, iar numai discuțiile din spațiul public nu pot constitui temei de contramandare a unor proceduri aflate în desfășurare, fapt pe care îl însușesc studenții chiar în primul an al facultății de drept”, se mai arată în răspunsul emis.

Mai mult, membrii procurori au venit cu o reacție și referitor la mandatul actualei componențe CSP. Potrivit semnatarilor,  n actuala componență activă a CSP (11 membri), ponderea decizională o dețin membrii non-procurori, care sunt în număr de 6 membri.

„Din actuala componență a CSP doar 4 membri-procurori își exercită mandatul din anul 2018, pe când ceilalți 7 membri nu pot fi asociați componenței inițiale, mai ales că 6 membri au intervenit începând cu octombrie 2021, circumstanță care exclude criticile legate de lipsa credibilității hotărârilor adoptate de acest for de autoadministrare, insinuată în postare”, subliniază CSP.

„Prin poziția exprimată de către Ministrul justiției a fost indusă ideea eronată despre o pretinsă ilegalitate a acestui concurs, ceea ce denotă lipsa de respect față de candidații înscriși, față de membrii Comisiei speciale de preselecție, față de societate și ar putea crea suspiciunea existenței/eșuării unor aranjamente menite să favorizeze anumiți candidați”, menționează CSP.

Menționăm că în data de 26 ianuarie, Ministrul Sergiu Litvinenco a declarat că ținând cont de toată situația creată care implică lipsa de credibilitate și riscul iminent de viciere, concursul pentru funcția de șef al PCCOCS, inițiat de CSP, ar trebui suspendat sau chiar anulat.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.