Crimele de la Beriozchi: Făptașul, condamnat la 20 de ani de închisoare 

Inculpatul din localitatea Beriozchi, Anenii Noi, acuzat că ar fi omorât un bărbat și ar fi înhumat cadavrul pe teritoriul propriei gospodării, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată astăzi, 18 iunie, de magistrații Judecătoriei Căușeni.

Potrivit Procuraturii Generale, crima a fost comisă în perioada 24–26 decembrie 2011. Atunci, inculpatul n-a vrut să-i dea bărbatului bani pentru munca depusă și l-a bătut până la moarte. După comiterea infracțiunii, acesta ar fi înhumat clandestin cadavrul victimei pe teritoriul propriei gospodării.

- Advertisement -

În urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cu participarea agenților sub acoperire, osemintele victimei au fost depistate și ridicate în cadrul unei percheziții efectuate în luna ianuarie 2026.

Procurorii au solicitat detenție pe viață, iar urmare a studierii sentinței integrale vor decide despre oportunitate contestării sentinței cu apel. Procuratura Generală mai precizează că individul este cercetat și în alte cauze penale aflate în prezent în derulare.

Menționăm că inculpatul a intrat în atenția oamenilor legii în septembrie 2025, după ce un bărbat de 61 de ani din satul Beriozchi a fost dat dispărut. Tot atunci, Poliția a confirmat că există bănuieli rezonabile că individul ar fi comis mai multe crime, iar cadavrele ar fi fost date ca hrană la animale.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.