VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc astăzi Crăciunul

Creștinii ortodocși care respectă calendarul bisericesc vechi sărbătoresc pe 7 ianuarie Nașterea Domnului Iisus Hristos. De Crăciun creștinii care au postit se pot împărtăși și este dezlegare la orice fel de mâncăruri.

Gospodinele pun pe masă sarmale, cozonac, dar și colăcei special copți pentru această zi.

În ajun, dar și în ziua când se aduce aminte de Nașterea Mântuitorului de către Fecioara Maria și de aducerea primelor daruri de către magi și închinarea lor, în biserici se oficiază o rânduială de slujbe mai deosebite.

Se oficiază așa-numitele Ceasuri Împărătești, care sunt urmate de Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar apoi, după rânduială, se oficiază slujba de seară, privegherea, utrenia și liturghia de ziua Nașterii Domnului, potrivit IPN.

În unele biserici liturghia se face noaptea, ca de Paști, iar în altele dimineața. Și cântările sunt deosebite, acestea proslăvesc și laudă Nașterea lui Iisus Hristos.

După slujba dedicată Nașterii Domnului, în biserici se cântă colinde de sărbătoare, după care cete de colindători merg din casă în casă pentru a vesti Crăciunul.

Enoriașii sunt îndemnați să asiste la slujbe, pentru că, spun preoții, această sărbătoare este un prilej de apropiere față de Dumnezeu.

A doua zi de Crăciun, pe 8 ianuarie, este prăznuit Soborul Născătoarei de Dumnezeu. Iar pe 9 ianuarie se pomenește Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

Nașterea Domnului (Crăciunul) face parte din cele 12 mari sărbători domnești sau împărătești, fiind precedată de un post de 40 de zile.

Crăciunul pe stil vechi este marcat în Rusia,  Belarus,  comunități din Ucraina, Bulgaria, Armenia, Georgia etc. Tradiția de a sărbători Nașterea Domnului pe vechi s-a menținut, de asemenea, în Serbia şi Muntenegru, deoarece Biserica Ortodoxă Sârbă, la fel ca și cea Rusă, continuă să se conducă de calendarul iulian, ca în unele cantonamente din Elveția. 

În România, Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit în comunitățile de ruși, ucraineni și sârbi. Astfel, pentru ruşii lipoveni care trăiesc în județul Suceava, în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuți și în orașul Gura Humorului, dar şi pentru cei care s-au stabilit în Dobrogea, sărbătorile de iarnă încep la 7 ianuarie, când este marcat Crăciunul pe stil vechi. La rândul lor, creștinii ortodocși de rit nou îl cinstesc pe Sfântul Ioan Botezătorul. 

Separarea Bisericii Ortodoxe în Stil Vechi și Nou a avut loc în 1923, când la Constantinopol s-a decis trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian.

Diferența dintre cei care respectă sărbătorile de rit vechi și cei care urmează calendarul gregorian constă în faptul că sărbătorile pe stil nou cu dată fixă sunt celebrate cu 13 zile mai devreme. Singura sărbătoare pe stil nou care respectă vechiul calendar iulian este Paștele, însă deşi are ca punct de reper data din calendarul iulian, aceasta se stabilește în funcție de calendarul nou.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.