VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

COVID-19 continuă să facă victime: Cinci persoane, răpuse de virus într-o săptămână

În perioada 9 – 15 septembrie în R. Moldova au fost înregistrate 1.310 de cazuri de COVID-19. Datele sunt prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, care precizează că numărul infectaților cu coronavirus este în creștere cu 15% față de săptămâna precedentă.

Potrivit sursei citate, printre persoanele diagnosticate cu COVID-19, 271 sunt din regiunea transnistreană.

Totodată în perioada vizată, au fost înregistrate cinci cazuri de deces asociate cu infecția COVID-19.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică subliniază că numărul de cazuri la copii de până la 14 ani a fost de 372, fiind cu 12,7% mai mult comparativ cu săptămâna anterioară a acesteia.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă cetățenii să acționeze responsabil pentru a-și proteja atât propria sănătate, cât și a celor din jur.

Măsuri recomandate:

Păstrarea distanței sociale: menținerea unei distanțe sigure față de alte persoane pentru a reduce riscul de transmitere a virusului.
Evitarea locurilor aglomerate: limitarea participării la evenimente sau vizitării spațiilor cu mulți oameni pentru a minimiza expunerea.
Igiena mâinilor: spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea soluțiilor dezinfectante.
Igiena respiratorie: acoperirea gurii și nasului cu cotul sau cu un șervețel în timpul tusei sau strănutului, urmată de eliminarea imediată a șervețelului și igienizarea mâinilor.
Respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă: aerisirea regulată a spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale.
Vaccinarea: încurajăm cetățenii să se vaccineze împotriva COVID-19, inclusiv să primească dozele de rapel recomandate, pentru a obține o protecție maximă împotriva formelor severe ale bolii.
Monitorizarea stării de sănătate: fiecare cetățean ar trebui să fie atent la simptomele noi și să consulte un medic în cazul apariției acestora, chiar dacă sunt ușoare.
Călătoriile: recomandăm evitarea călătoriilor internaționale sau în zone cu rate ridicate de infectare, dacă acestea nu sunt absolut necesare.
Informarea din surse oficiale: încurajăm cetățenii să se informeze constant din surse oficiale despre evoluția infecției și măsurile actualizate de protecție, pentru a putea reacționa prompt și corect la eventualele schimbări.

ANSP subliniază că vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.