VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Coreea de Nord anunță că Putin va întreprinde o vizită la Phenian

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a arătat intenţia de a vizita Phenianul în curând, a informat duminică presa de stat nord-coreeană KCNA, informează Reuters.

Preşedintele Putin i-a mulţumit, de asemenea, liderului nord-coreean Kim Jong Un pentru invitaţia sa de a vizita Phenianul, în timpul întâlnirii cu ministrul nord-coreean de externe Choe Son Hui, care a vizitat Rusia săptămâna trecută, a mai informat KCNA, citând un oficial al ministerului de externe.

Rusia a mulţumit Coreei de Nord pentru sprijinul şi solidaritatea de care a dat dovadă în războiul din Ucraina. Cei doi şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorări serioase cu privire la actele provocatoare ale Statelor Unite şi ale aliaţilor lor împotriva drepturilor suverane ale Phenianului, acceptând în acelaşi timp să coopereze în afaceri regionale.

Cooperarea dintre Phenian şi Moscova va fi în conformitate cu Carta ONU şi alte legi internaţionale, conform sursei citate.

Aceasta ar fi prima călătorie în Coreea de Nord a liderului rus după mai bine de două decenii. Înalţi oficiali ruşi, inclusiv ministrul apărării şi cel al afacerilor externe, au vizitat Coreea de Nord în 2023, stârnind temeri cu privire la un potenţial acord în domeniul armamentului, scrie digi24.ro.

Occidentul acuză Phenianul şi Moscova că lucrează împreună pentru a sprijini efortul de război al Rusiei în Ucraina, iar anumite ţări precum Statele Unite susţin că nord-coreenii livrează arme Rusiei. În luna ianuarie, Casa Albă a acuzat Coreea de Nord că a trimis în Rusia rachete balistice şi lansatoare, calificând aceste acţiuni drept „o escaladare semnificativă şi îngrijorătoare” a ajutorului nord-coreean pentru Moscova.

La rândul său, Coreea de Sud a acuzat Coreea de Nord că a furnizat Rusiei peste un milion de muniţii pentru artilerie în schimbul unor informaţii şi a asistenţei privind tehnologia militară prin satelit.

În luna noiembrie, Coreea de Nord a reuşit să pună pe orbită unul dintre aceste dispozitive satelitare de spionaj, Coreea de Sud văzând în acest demers mâna Moscovei.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.