Copilul de doi ani din Ungheni, care a căzut de la etajul șase în puțul liftului, a fost transferat la Chișinău cu o echipă specială a medicilor. El se află la terapie intensivă la Institutul Mamei și Copilului.
Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a precizat că micuțul a fost adus în stare extrem de gravă. Acesta a suferit traumatism craniocerebral, leziuni ale oaselor bazinului și altele.
Cazul s-a produs pe 11 septembrie într-un bloc locativ din Ungheni. Preliminar s-a stabilit că mama a pus căruciorul între uși pentru a reține liftul și s-a întors pentru a lua o pungă, moment în care a auzit un zgomot. Băiatul a căzut în tunelul ascensorului în timp ce cabina a urcat la unul dintre etajele superioare. După incident, în municipiul Ungheni a fost creat un grup de intervenție care va verifica securitatea sistemelor tuturor ascensoarelor din oraș. Acestea vor fi oprite temporar și vor fi repornite doar în cazul în care vor corespunde standardelor de securitate.