În punctul de trecere pentru traficul feroviar „Basarabeasca – Serpniovo-1”, pe teritoriul Republicii Moldova, urmează a fi instituit controlul comun moldo-ucrainean. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, iniţierea negocierilor şi semnarea Protocolului între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI, Serviciul Vamal al Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova și Administraţia Serviciului Grăniceresc de Stat și Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei.
Scopul Protocolului constă în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între structurile cu atribuţii la frontieră ale Republicii Moldova şi Ucrainei.
Acestea vor colabora în domeniul gestionării integrate a frontierelor, prin efectuarea controlului în comun în punctul de trecere feroviar al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor, în conformitate cu cerinţele şi practica europeană.
De asemenea, documentul va contribui la diversificarea căilor de transportare a mărfurilor cu Ucraina, asigurarea accesului Republicii Moldova la principalele rute regionale de transportare a combustibililor de diferit gen, precum și la dezvoltarea cooperării transfrontaliere.
În același timp, va fi asigurată consolidarea securității frontierei comune, securității naționale, ordinii publice și a bunăstării economice a ambelor state.