VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Consiliul de medici va putea lua decizii în cazul în care pacientul nu-și poate exprima voința

În cazul în care pacientul nu-și poate exprima voința, iar reprezentantul său legal refuză actul medical necesar pentru salvarea vieții, decizia să poată fi luată de consiliul de medici, în favoarea vieții pacientului. Deputații au votat in a doua lectură un proiect de modificare a Legii cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

Potrivit noii legi, va fi necesar ca medicii să consulte opinia pacienților care nu au atins vârsta majoratului, atunci când acest lucru este permis de capacitatea acestora de exercițiu. În cazul în care un pacient minor nu-și poate exprima voința, iar reprezentanții legali ai acestuia refuză, medicii au dreptul de a-i acorda tratamentul necesar.

Inițiativa legislativă mai presupune completarea Legii cu un nou principiu – de colaborare reciprocă dintre medic și pacient în procesul acordării serviciilor de sănătate. Totodată, pacientul va fi responsabil de informarea lucrătorului medical sau a farmacistului, dacă acesta nu a înțeles informația furnizată. Pacientul va fi responsabil și de urmarea tratamentului recomandat de medic, instrucțiunilor primite și de respectarea programării pentru intervenția medicală. Proiectul de lege va mai contribui la asigurarea unui grad de protecție mai înalt în cazul conduitei necivilizate la adresa lucrătorilor medicali.

După adoptarea proiectului de lege, Guvernul și instituțiile din domeniu vor aproba un șir de politici și acte normative, care vor transpune legislația europeană în domeniul asigurării drepturilor și responsabilităților pacienților.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului a fost elaborat de către deputații din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Ana Oglinda, Adrian Belîi și Maria Pancu, în cadrul unui grup de lucru din care au făcut parte și reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și ai organizațiilor societății civile.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.