VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Condițiile Rusiei pentru a negocia pacea cu Ucraina

Rusia spune că va negocia pacea doar după ce Ucraina va ceda teritoriile anexate ilegal. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov îi cere lui Volodimir Zelenski să recunoască „realitatea de pe teren” și îi transmite că, înaintea oricăror negocieri diplomatice, Ucraina trebuie să cedeze teritoriile a căror anexare ea fost revendicată de Rusia.

Președintele Volodimir Zelenski a propus recent organizarea unui „summit mondial la păcii”, relatează AFP. „Partea ucraineană trebuie să ţină cont de realităţile care s-au dezvoltat pe teren”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei sale zilnice de presă.

„Aceste realităţi sunt că Federaţia Rusă are noi componente în urma referendumurilor care au avut loc în aceste teritorii”, a adăugat el, considerând „imposibil orice progres” diplomatic atât timp cât Kievul „nu va ţine cont de aceste realităţi”.

La sfârşitul lunii septembrie, Rusia a revendicat anexarea a patru regiuni ucrainene, în plus faţă de peninsula Crimeea, anexată în 2014, fără a le controla totuşi pe deplin, decizia fiind în măsură covârşitoare respinsă de comunitatea internaţională.

La rândul său, Ucraina cere ca Rusia să îşi retragă armata şi să elibereze toate teritoriile pe care le ocupă.

Peskov a mai spus că „este în afara oricărei discuţii” ca Rusia să îşi retragă trupele din Ucraina până la Crăciun, o altă cerere a preşedintelui Volodimir Zelenski formulată luni într-un discurs către ţările din G7, reunite prin videoconferinţă.

Luni, preşedintele ucrainean şi-a reiterat planul de pace în zece puncte prezentat la mijlocul lunii noiembrie şi care vizează restabilirea integrităţii teritoriale, eliberarea de prizonieri şi securitatea alimentară.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.