VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Comisarul european Thierry Breton, în vizită în România în cadrul turului industriei de apărare a UE

Comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piața internă, face miercuri o vizită în România pentru a se întâlni cu reprezentanți ai Guvernului și cu producători din industrie, ca parte a turului industriei de apărare a UE, anunță Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

La București, comisarul Thierry Breton se întâlnește cu prim-ministrul Nicolae Ciucă pentru un schimb de opinii cu privire la necesitatea urgentă de a spori producția de muniții pentru Ucraina și pentru securitatea UE, anunță Reprezentanța Comisiei Europene la București.

Breton se întâlnește și cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și vizitează viitorul sediu al Centrului european de competențe în materie de securitate cibernetică (ECCC), alături de Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării.

În cursul zilei de miercuri, oficialul european va vizita două fabrici importante de echipamente de apărare, împreună cu Florin Spătaru, ministrul economiei, pentru a evalua nevoile industriei de apărare și pentru a discuta blocajele relevante, astfel încât Uniunea Europeană să poată oferi sprijin adaptat, eventual chiar prin intermediul fondurilor UE.

În săptămânile următoare, comisarul european va continua să colaboreze cu industria de apărare a Uniunii Europene și să viziteze instalații industriale pentru a facilita și a accelera expansiunea industrială. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.