Lionel Messi (36 de ani) a fost marele câștigător al galei FIFA „The Best” 2023, organizată luni seară, la Londra.
Rezultatul a stârnit o controversă uriașă, întrucât s-au luat în calcul rezultatele individuale și colective din perioada 19 decembrie – 20 august, astfel că triumful de la Cupa Mondială, cel puțin în teorie, nu ar fi trebuit să cântărească în procesul de votare.
Evenimentul de la Londra s-a ținut în absența marelui câștigător, iar în plus nici finaliștii Erling Haaland și Kylian Mbappe nu s-au prezentat, menționează digi24.ro.
Mai mult, lucrurile au devenit și mai rușinoase pentru cei de la FIFA, întrucât Messi nu a oferit nicio reacție, la mai bine de 12 ore de la anunțul câștigătorului.