Cinci vagoane în care locuiesc muncitori au fost cuprinse de flăcări, în seara zilei de 7 octombrie, în satul Ciorescu din municipiul Chișinău.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37. La fața locului au fost îndreptate trei echipaje de pompieri și salvatori.
Ajunși acolo, angajații IGSU au stabilit că incendiul a cuprins cinci vagoane destinate muncitorilor. Persoanele aflate în interior s-au evacuat de sine stătător și nu au avut de suferit.
Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 20:21, iar în prezent aceștia lucrează pentru lichidarea completă a arderii.







