Cinci oameni au murit într-un accident rutier lângă satul Codreanca, raionul Strășeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:23. În urma impactului, două automobile au fost cuprinse de flăcări. Înăuntru se aflau mai multe persoane.
Inspectoratul General al Poliției precizează că preliminar s-a stabilit că unul dintre șoferi nu s-ar fi asigurat și, efectuând manevra de depășire peste linia continuă, s-a tamponat frontal cu automobilul ce se deplasa din sens opus. În urma impactului, cele două unități de transport au fost cuprinse de flăcări.
În una din cele două mașini cuprinse de flăcări, cea de marca Mitsubishi, și-a găsit sfârșitul o adolescentă de 17 ani și o femei de 56 de ani. În cea de-a doua mașină, Opel, au murit șoferul și două pasagere, o femeie de 32 de ani și alta de 54 de ani, transmite IPN.
Șoferul mașinii Mitsubishi, un tânăr de 22 de ani, a fost transportat la Spitalul raional Strășeni.
Până să ajungă salvatorii, trecătorii au reușit să scoată din cele două mașini cinci copii, de 6, 7 și 13 ani, din Mitsubishi, și de un an și 9 ani, din Opel. Toți au fost au duși la Institutul Mamei și Copilului.
Maxim Cazacu, purtător de cuvânt la Institutul Mamei și Copilului, a precizat pentru IPN că trei dintre copii sunt în Secția de reanimare.