VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Chișinăul va găzdui un Forum Internațional de Arhitectură

La 13 februarie, va avea loc cea de-a doua ediție a Forumului Internațional de Arhitectură SHARE Chișinău. Ediția precedentă a întrunit peste 300 de profesioniști, iar ediția curentă va avea speakeri din Marea Britanie, Israel, Olanda, Turcia, România și Republica Moldova.

Potrivit fondatorului SHARE Architects, Florin Mindirigiu, orice profesionist din domeniul arhitecturii, construcțiilor, urbanismului sau investițiilor, fie din sectorul public, fie din cel privat, nu ar trebui să lipsească de la această reuniune. „Invitația noastră este deschisă tuturor profesioniștilor și iubitorilor de arhitectură care doresc să-și dezvolte perspectiva asupra a ceea ce contează în arhitectura în acest moment”, a declarat Florin Mindirigiu într-un interviu pentru IPN.

Cea de-a doua ediție a forumului de la Chișinău se va concentra asupra conceptului de sustenabilitate în arhitectura locuirii și în planificarea urbanistică, aducând în prim plan proiecte construite care asigură moduri de trai estetice, durabile și incluzive. Printre vorbitorii evenimentului se numără Iurie Povar, președintele Uniunii Arhitecților din Republica Moldova; Emil Ivanescu, președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala București; Șerban Țigănaș, Decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca; și mulți alții.

Regenerarea urbană e și ea o temă importantă a forumului, căreia i se va dedica un șir de studii de caz prezentate de birouri internaționale importante. „În Europa de Est, procesele generale de dezvoltare urbană sunt caracterizate de anumite tendințe comune, care reflectă un echilibru delicat între modernizare, conservarea patrimoniului cultural și adaptarea la schimbările socio-economice”, a spus Florin Mindirigiu.

Potrivit lui, SHARE Architects își propune să descopere și să valorifice potențialul neexploatat al arhitecților din Europa Centrală și de Sud-Est, contribuind astfel la consolidarea prezenței și influenței lor la nivel european și global. „Chișinăul și Republica Moldova beneficiază de această colaborare prin accesul la o rețea extinsă de profesioniști și prin oportunitatea de a se implica în discuții și proiecte de amploare internațională în domeniul arhitecturii”, a adăugat Florin Mindirigiu.

Misiunea SHARE Architects este axată pe promovarea comunicării, împărtășirea și schimbul de valori, cunoștințe și bune practici în arhitectură. În ultimii 26 de ani, forumurile SHARE Architects au devenit o platformă importantă de relaționare pentru arhitecții și antreprenorii din Europa Centrală și de Sud-Est. Evenimentele SHARE Architects se desfășoară în prezent în 16 țări și au dezvoltat o comunitate de peste 50.000 de profesioniști.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.