VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Chișinăul nu admite participarea Federației Ruse la Conferința regională FAO

Ministerul Afacerilor Externe din Moldova a decis să nu admită participarea la Conferința regională a FAO, în persoană, a reprezentanților oficiali ai Federației Ruse, și limitarea la nivelul ambasadei sau în format online. Conferința va avea loc în perioada 14 – 17 mai la Chișinău, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, neadmiterea participării are loc având în vedere războiul continuu de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei care a încălcat flagrant Carta ONU, a declanșat multiple crize și a subminat securitatea alimentară la nivel internațional.

Pe agenda reuniunii se vor regăsi subiecte de actualitate ce țin de domeniul agriculturii, siguranței alimentare, digitalizării în utilizarea durabilă a terenurilor, pădurilor și resurselor de apă.

Formatul evenimentului combină participarea în persoană și online, ținând cont de angajamentele internaționale asumate în cadrul FAO și metodele de lucru ale conferinței.

Conferința regională a Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) este la cea de-a 34-a ediție.

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a declarat pentru Agenția de presă rusă TASS că Ministerul de Externe al Moldovei a declarat că nu dorește să vadă delegația rusă la viitoarea sesiune FAO de la Chișinău. El a adăugat că ultima expulzare a unui diplomat rus slăbește potențialul misiunii diplomatice în Moldova. Potrivit lui, acest lucru afectează negativ starea relațiilor dintre Rusia și Moldova.

Într-un comentariu, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, susține că deciziile Chișinăului „fac parte din campania antirusească a conducerii moldovenești și reprezintă încă o confirmare a cursului acesteia spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, care au rădăcini istorice adânci”. Ministerul de externe rus califică acțiunile Chișinăului „ca o reglare de conturi pentru faptul că cetățenilor ruși care locuiesc în Transnistria li s-a oferit posibilitatea de a-și exprima voința în cadrul alegerilor prezidențiale din Federația Rusă”.

Potrivit Mariei Zaharova, Chișinăul abuzează în mod flagrant de statutul său de gazdă a unui eveniment al Națiunilor Unite, ceea ce pune sub semnul întrebării capacitatea autorităților moldovenești de a acționa în această calitate în viitor. „Acțiunile Chișinăului nu vor rămâne fără răspuns din partea Rusiei”, a declarat Maria Zaharova.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.