VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Chișinăul cere Tiraspolului să înceteze blocarea activității observatorilor militari în Zona de Securitate

Exponenții Tiraspolului își mențin practica distructivă de a împiedica deplasarea observatorilor militari în Zona de Securitate. Constatarea a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC) desfășurată la Bender la 9 noiembrie.

Potrivit Biroului politici de Reintegrare, s-a constatat, că informația din raportul Comandamentului Militar Întrunit este incompletă, întrucât exponenții Tiraspolului și-au menținut practica distructivă de a împiedica deplasarea observatorilor militari pentru documentarea acțiunilor de consolidare a infrastructurii la posturile structurilor transnistrene.

Delegația Republicii Moldova a atras atenția participanților CUC asupra continuării blocajului în ceea ce privește buna funcționare a mecanismului de menținere a păcii pe râul Nistru și a cerut încetarea acestor abuzuri.

Misiunea OSCE a expediat delegațiilor CUC o notă prin care confirmă că reprezentanții săi au observat la 26 octombrie 2023 între satele Gâsca și Fârlădeni doi așa-ziși „grăniceri” transnistreni care „patrulau” sectorul cu un autovehicul privat. Astfel, problema posturilor ilegale rămâne actuală pe agenda delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.

De asemenea, s-a menționat despre faptul că la 7 noiembrie un locuitor al satului Coșnița, în urma unor lucrări în grădina gospodăriei sale, a depistat un obiect explozibil și a anunțat imediat poliția din localitate. Ulterior, geniștii Armatei Naționale au examinat obiectul, care s-a dovedit a fi o bombă de circa 500 kg din timpul celui de-al doilea război mondial, și l-au transportat în condiții sigure spre poligonul de la Bulboaca pentru a fi distrus conform procedurilor.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.