VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Celebrare a moștenirii culturale comune la Festivalul Tradițiilor Românești

Pe 24 și 25 mai, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău va găzdui cea de-a III-a ediție a Festivalului Tradițiilor Românești, un eveniment dedicat celebrării rădăcinilor culturale comune ale României și Republicii Moldova.
Festivalul promite o incursiune autentică în universul tradițiilor, meșteșugurilor și valorilor folclorice românești, reunind peste 50 de meșteri populari de pe ambele maluri ale Prutului.Artiști populari din toate zonele istorice ale României și din regiunile Republicii Moldova își vor expune lucrările și vor susține ateliere practice de creație în Piața Marii Adunări
Naționale, în zilele de sâmbătă și duminică, încă de la primele ore ale dimineții.

Publicul va putea admira lucrări unicat din tâmplărie, pielărie, pictură de icoane, cojocărie, sculptură în lemn,confecționare de măști populare și multe altele, fiecare stand reprezentândcu mândrie specificul cultural al unei regiuni.Concret, în zona demonstrativă, special amenajată, vor lucra doi meșteri olari, unul din România și unul din Republica Moldova.

- Advertisement -

Vizitatorii nu doar că vor putea urmări procesul fascinant al modelării lutului, ci vor avea și ocazia să experimenteze tainele meșteșugului. În aceiași zonă vor fi prezenți și doi meșteri în arta țesutului de covoare, unul din România,altul din Republica Moldova, care vor realiza demonstrații live, oferind publicului șansa să observe tehnicile tradiționale de țesut. Spre deosebire de atelierele de olărit, zona de țesut va fi exclusiv demonstrativă, vizitatorii fiind invitați să admire și să descopere povestea fiecărui motiv țesut cu migală.

Festivalul va include și o zonă special dedicată copiilor, gândită ca un spațiu educativ și dedivertisment. Cei mici se vor bucura de activități interactive și jocuri, având ocazia să petreacă timp liber de calitate alături de părinți. Pe lângă expozițiile și demonstrațiile meșteșugărești, pe scena amplasată în Piața Marii Adunări Naționale vor urca artiști îndrăgiți precum Fuego, Frații Advahov, Gabriel Nebunu, Feli, Natalia Barbu, Pasha Parfeni și Olivia Addams, transformând festivalul într-un adevărat maraton al muzicii și dansului popular.
Intrarea la Festivalul Tradițiilor Românești este gratuită, iar programul complet poate fi consultat pe www.festivalultraditiilorromanesti.md și pe paginile social media dedicate evenimentului.

(P) Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției Vocea Basarabiei. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.