VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Cea mai mare grevă de la Hollywood din ultimii 60 de ani s-a încheiat azi

Actorii și scenariștii au ajuns la un acord cu marile studiouri de la Hollywood pentru a pune capăt grevei, care a durat aproape patru luni și a implicat în jur de 160 de mii de angajați din domeniu. Economiștii americani au făcut o estimare că din cauza protestelor, industria producătoare de filme a pierdut cel puțin șase miliarde de dolari.

Sindicatul actorilor SAG-AFTRA, care în timpul grevei a fost susținută de așa actori precum George Clooney, Matt Damon, David Duchovny, Mark Ruffalo, Jamie Lee Curtis, a precizat că în cele patru luni de proteste angajații au cerut salarii mai mari într-o industrie bulversată de platformele de streaming, cum ar fi Netflix și HBO, precum şi garanţii privind inteligenţa artificială.

După încheierea grevei, urmează ca actorii, scenariștii, dansatorii, cascadorii să aprobe un nou contract colectiv printr-un vot înainte de a se întoarce pe platourile de filmare şi să permită reluarea filmărilor. Pentru că nevoia de a pune capăt acestei mişcări sociale devenea presantă. În afară de o minoritate de celebrităţi, majoritatea actorilor care nu participau la filmări aveau din ce în ce mai multe dificultăţi în a-şi asigura existenţa.

În ultimele două săptămâni, negocierile au avut loc aproape zilnic, inclusiv cu directorii executivi ai companiilor Disney, Netflix, Warner Bros şi Universal.

Potrivit presei americane, s-a ajuns la un compromis în ceea ce priveşte salariul minim, care va creşte cu aproximativ 8% faţă de precedentul acord pe trei ani. În ceea ce priveşte streamingul, va foi pus în aplicare un sistem de bonusuri pentru actorii care joacă în seriale sau filme de succes. Supravegherea inteligenţei artificiale a fost un alt punct de blocaj major, în special în ultima parte a negocierilor. Actorii se temeau că studiourile ar putea folosi această tehnologie pentru a le clona vocea şi imaginea, pentru a le reutiliza la nesfârşit, fără compensaţii sau consimţământ.

Amintim, Hollywoodul nu mai trecuse printr-o astfel de criză din 1960.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.