Luna august miroase a harbuz sau pepene verde, a pere, a salată de roșii adevărate și miroase a vopsea, miroase a cărți. Cei care au trecut prin școală, dar nu există om să nu fi trecut prin școală, așteaptă ziua de 1 septembrie. Pedagogii așteaptă adunările lor din august, când se fac ultimele pregătiri; cei mai necăjiți sunt directorii de școli, care trebuie să vadă dacă toate geamurile sunt ermetizate, dacă totul e în regulă, își fac planuri de înscriere a copiilor. Și noi încercăm să vorbim despre menirea școlii, adică să trecem de aceste aparențe. Să vorbim, totuși, ce vrea școala de la copii, de la părinți, și invers.
Și am invitat la Vocea Basarabiei, la emisiunea „Puncte de vedere, puncte de reper”, două persoane care pot să spună (putem să rămânem ore întregi să vorbim despre asta, aici avem la dispoziție exact 45 de minute) – o directoare de instituție preuniversitară, Nadia Cristea, cea care a fost și în administrația ministerului, știe toate gradațiile acestea, toate nivelele, și Maria Pilchin, care este pedagog de vocație, care s-a lepădat de meserie în favoarea scriitoricismului, în favoarea criticii literare, în favoarea jurnalismului, în favoarea discuțiilor intelectuale și astăzi vreau să vorbim despre asta.
Eu trebuie să vă provoc, și aceasta e misiunea mea, să vă zădărăsc, cum se spune la noi în Moldova. O să pornesc de la următoarea percepție vulgară, dar foarte răspândită, că școala în general se ocupă cu formatarea copiilor, ei vin cu șapte ani de acasă, eventual, și dvs., cei care sunteți la școală (asta am luat-o dintr-o caricatură), deci numaidecât la toți copiii trebuie să le luați colțurile, așa ca să vă convină dvs. și să fie cât mai uniformi ei, așa. Acolo, de fapt, în caricatură copiii veneau cu niște bule de vise, iar dvs. îi tăiați așa ca să corespundă rigorilor. Iată, așa trebuie să fie la Liceul „Pro Succes”…
Vocea Basarabiei: Totuși pornim de la întrebarea pe care o formulez eu. Cum trebuie să fie copiii, ca dvs. să-i preluați cu încredere, să aibă o pregătire minimă și pedagogică, și intelectuală, și informativă și ca dvs. să vă asumați că, da, din oamenii aceștia pe care îi înscrieți la dvs. o să faceți cetățeni cu acte în regulă și cărora le putem încredința Republica Moldova?
Nadia Cristea: În primul rând, bună ziua, dle Botnaru!
Vocea Basarabiei: Bună ziua!
Nadia Cristea: Vă mulțumesc enorm de mult pentru invitație. Exemplul dvs. este foarte de grăitor și, cu regret, asta este frica tuturor părinților, să nu le știrbim din personalitatea copilului. Această frică nu este doar a părinților, este și a noastră. Atâta timp cât copilul are o personalitate foarte puternică, are cei șapte ani de acasă și dacă copilul nu va arunca biletul de troleibuz, dar îl va pune în coș, pentru că așa a făcut mama și tata, cu siguranță, copilul va face tot așa, după ce voi avea eu foarfecele și el va fi hârtia. Nu se poate de tăiat o personalitate pur și simplu cum ați arătat dvs. sau așa cum este frica noastră. Deseori mă duce gândul la perioada din care am venit noi cu toții, când eram toți înregimentați în aceeași școală sovietică, eram toți îmbrăcați în aceeași uniformă, învățam aceeași disciplină sau aceeași istorie din sudul Uniunii Sovietice până la nordul Uniunii Sovietice și, uitați-vă, noi suntem generația aceasta care nu cred că foarte mulți pot să ne invoce faptul că suntem lipsiți de personalitate. Sigur că avem hibele noastre, cu siguranță că avem multe metehne, dar ce ține de personalitate, dacă este ea puternică, orice profesor o va proteja și o va crește. Vreau asta să asigur atât pe dvs., care sunteți și părinte, și bunic, cât și toată societatea, dacă e posibil să mizeze nu foarte mult pe ceea ce se întâmplă la școală, dar pe ceea ce se întâmplă acasă. Ați folosit fraza „cei șapte ani de acasă, dacă sunt”, și acesta este cel mai important lucru care se întâmplă. De fiecare dată vorbesc cu părinții și nu încetez să le amintesc lor și mie, ca părinte, că tot ce se întâmplă în cei patru pereți ai casei între membrii familiei, acesta este universul copilului. El vine deja la școală cu ceea ce înseamnă bine și ce înseamnă rău, iar pe aceste adevăruri se clădesc celelalte. Atâta timp cât acolo nu s-au lămurit aceste lucruri și aceste valori, noi la școală nu reușim să le punem așa cum ne-ar plăcea nouă, credeți-ne.
Vocea Basarabiei: Și nu puteți repara, dacă cei șapte ani de acasă lipsesc?
Nadia Cristea: Dacă temelia este trainică, tu ai pe ce să clădești. Atâta timp cât temelia e șubredă, încerci să clădești, dar lucrurile se întâmplă cum se întâmplă.
Vocea Basarabiei: Eu am să vă întreb și altceva – cât de sigur pot să fiu eu, bunicul și părintele, că dvs. sunteți exact omul cel indicat să clădiți? Dar la asta revin un pic mai târziu, vreau s-o întreb și pe Maria. Maria, dumneata ce zici despre percepția multora că școala îi uniformizează, începând de la uniforma școlară pe care trebuie s-o poarte și terminând cu suma de cunoștințe sau abilități cu care iese la final și spune: „Iată, eu am trecut prin școală și trebuie să știu a sta în limbă sau să dansez menuet”?
Maria Pilchin: Această percepție face parte din acea capacitate, dar poate și nevoie, de a contesta totul, lumea din jur. E un lucru firesc, chiar uneori necesar. Dar nu întotdeauna există motive de a o face, pentru că eu priveam cum operați cu aceste foarfeci și mă gândeam că ele sunt foarte utile în educație. Ne tăiem unghiile, aranjăm părul, da? Și un pedagog, apropo de pedagog, foști pedagogi nu există, ei se transformă și un scriitor e un fel de pedagog. Mă întorc la foarfeci. A educa înseamnă a scoate din, vă spun eu, etimologic. De unde scoatem noi în școală?
Vocea Basarabiei: Ca și sculptorul care scoate sculptura din piatră?
Maria Pilchin: Exact! De acasă vine o piatră – cum spunea doamna directoare – și, într-adevăr, de familie depinde calitatea acelei pietre, cum s-a format piatra, ce e pus în ea, acel ADN intelectual, de deprinderi, de valori, dar noi sculptăm, într-adevăr. Și undeva poate să existe un abuz, să se întâmple ceea ce spuneați dvs., dar în toate breslele se întâmplă, da? Nu, iată, pedagogii sunt cei mai răi. Nu, pedagogii sunt minunați, dar există uneori erori și mi se pare că pentru aceasta și e nevoie și funcționeze la nivel de breaslă, pentru că breasla știe să se perfecționeze, să excludă anumite abuzuri, anumite greșeli, riscuri care există în față.
Vocea Basarabiei: Acum revin la întrebarea pe care am formulat-o deja. Mai întâi trebuie să precizez că eu sunt din familie de pedagogi, am un respect deosebit pentru pedagogi. Eu până acum sunt îndrăgostit de prima mea învățătoare, că așa se numea, dar sunt obligat, în virtutea funcției mele, să formulez următoarea întrebare provocatoare și cu asta o să terminăm, n-o să mai mergem pe linia asta. Este astăzi breasla învățătorească cea care cu multă încredere poate să preia copilul și să-l sculpteze? Și dacă nu, de ce nu? Facem abstracție de oamenii prezenți.
Nadia Cristea: OK. Facem abstracție și ne referim la acei care au timp astăzi să se uite la noi. În Codul Educației și orice lege există un ideal al elevului absolvent și noi toți avem același obiectiv, de a ajunge la acest ideal. El nu degeaba este ideal, că este greu de atins, dar noi tindem spre el. Societatea, în mare parte, are o comandă, ce așteaptă de la școală. Și noi ne pliem la aceste așteptări, că dvs. cunoașteți, societatea industrială a secolului XIX a avut alte așteptări și elevii, studenții din acea perioadă trebuiau să răspundă la alte cerințe, dar suntem noi cei care… (…)
Vocea Basarabiei: Uitați-vă, doctorii noi îi alegem, doctorul de familie, ne ducem la o clinică privată unde știm că o să ne coste mai mult…
Nadia Cristea: Și profesorii îi alegem…
Vocea Basarabiei: Dar acum, azi, îi alegem sau suntem circumscriși și nu avem încotro, mergem la Nadia Cristea, pentru că ei sunt la doi pași?
Nadia Cristea: Da, dar totodată circumscripția ține doar de clasa întâi, la celelalte trepte părintele are dreptul să aleagă școala și poate să meargă și la Valentin Petraru, că nu se întâmplă nimic. Contează ce așteptări are de la școală sau de la Valentin Petraru părintele.
Vocea Basarabiei: Valentin Petraru fiind?…
Nadia Cristea: Fiind o altă școală, un alt director, că vorbeam de…
Vocea Basarabiei: Nu, eu vreau să mărturisesc, Maria a fost și ea martoră, cât am mers până aici, ați tot fost telefonată de părinți care se rugau să mai luați un copil în clasă. Deci, sunteți foarte căutați. Se confirmă faptul că ne putem deja permite luxul să alegem și pedagogii?
Nadia Cristea: Eu nu cred, și vreau să spun acest lucru, eu nu cred că noi mergem la un anumit profesor, noi mergem la o anumită emblemă. Așa e, da, liceului nostru îi spune „Pro Succes” și lumea, dacă alege, nu vine la cutărică sau la cutărică, la colegul meu, dar vine la liceu, pentru că noi suntem o totalitate de valori. Fiecare instituție își formează totalitatea aceasta de valori, principii, ține foarfecul într-un anumit fel și, dacă noi răspundem cerințelor sau așteptărilor, da, suntem căutați.
Vocea Basarabiei: OK. O să ne întoarcem la conținut.
Nadia Cristea: Întoarceți-vă…
Vocea Basarabiei: Maria, ce zice breasla astăzi, că noi tot avem tendința asta de contestare și avem pretenții la breasla judecătorilor, în primul rând, a procurorilor, a medicilor, știm de ce. Pretențiile față de breasla pedagogică astăzi sunt justificate, după ce îi plătim ca pe niște oropsiți?
Maria Pilchin: Pe alocuri sunt justificate, pe alocuri sunt de înțeles, pentru că materialul cu care se lucrează este copilul. Este poate cel mai sensibil moment dintr-o familie, pentru că noi pentru copii luăm cele mai frumoase haine, noi putem să ne sacrificăm pe noi, dar în folosul copilului. Și atunci, noi ducem acest prinț moștenitor la școală și noi vrem ca toți să contribuie la această monarhie pe care o avem noi în capul nostru. Or, acolo ei sunt toți egali și automat vine un soi de imunizare. De fapt, eu aș spune că e tăierea ombilicului, el vine în societate și de multe ori problema nu e atât în conflictul copil-școală, cât în conflictul mamă-școală. Eu mi-am dat de multe ori peste mâini și în acest sens m-a ajutat un profesor care odată la un seminar a spus: „Eu niciodată nu critic profesorii copilului meu, pentru că astfel le știrbesc din autoritate și el n-o să-i mai creadă”.
Nadia Cristea: Bravo lui, bravo!
Vocea Basarabiei: Buy the way, ambele sunteți mame. Și cum ați reușit să ieșiți din senzația aceasta sau conflictul acesta că dumneata știi mai bine cum ar fi trebuit să i se predea literatura sau chimia, sau nu știu ce? Cum v-ați mușcat limba?
Maria Pilchin: În momentul în care am ales școala și învățătorul de la clasele primare, mi-am zis că eu nu mai intervin, dacă nu-mi place, plec. Acesta este algoritmul.
Vocea Basarabiei: S-a întâmplat să nu vă placă?
Maria Pilchin: Da, am plecat. Dintr-o școală de stat am mers într-o școală privată.
Vocea Basarabiei: Din cauza bullyingului, din altă cauză?
Maria Pilchin: Nu. El clasa întâi a făcut-o acolo cu o învățătoare foarte bună, însă învățătoarea a plecat, a venit altcineva, nu m-am identificat eu, nu s-a identificat el, poate era chestiunea noastră personală, și am plecat.
Vocea Basarabiei: Dvs., dna Cristea?
Nadia Cristea: Dacă mi-am schimbat școala? Nu.
Vocea Basarabiei: Nu, eu știu că chiar ați predat pentru fiica dvs. Ruxandra, nu?
Nadia Cristea: Da.
Vocea Basarabiei: Eu tot am fost victima unui pedagog, care era tatăl meu, și eu eram schingiuit și întrebat, scos la tablă cu orice ocazie.
Nadia Cristea: Nici chiar așa…
Vocea Basarabiei: Dvs. ați menajat-o?
Nadia Cristea: Nu, n-am menajat-o. Repet de ce am acceptat să predau Ruxandrei și clasei în care a învățat fiica mea. Deoarece eu lipsesc foarte mult de acasă și probabil că nu-i o noutate nici pentru un profesor, credeam că ceea ce nu reușesc să spun acasă pot să completez la școală. Completând prin ceea ce spuneam, pentru că sunt profesoară de istorie, eu țin la ceea ce fac foarte mult și la ceea cum fac foarte mult țin și credeam că de ceea ce-i completez Ruxandrei vor beneficia și ceilalți colegi ai ei. Vreau să cred că am făcut bine, dar, știți, cumva o rochie pe care o port eu și mi-e foarte dragă are o mărime, asta nu înseamnă că, dacă o dau cuiva, poate s-o poarte, deși mie mi-a fost foarte dragă. Exact la fel e și cu educația mea pentru Ruxandra. Vreau să cred că am făcut bine, credeți-mă că intențiile au fost nobile și fiecare profesor le are.
Vocea Basarabiei: N-ați ajuns însă la confidențele la care să vă spună dacă a fost suficientă tactica asta sau nu?
Nadia Cristea: Ruxandra a spus o chestie și toată lumea s-a mirat, dar eu sunt sigură că cei care au de înțeles au să înțeleagă. Ea a spus că eu sunt întunericul din viața ei și lumina de la capătul tunelului și datorită lecțiilor mele… De foarte multe ori mi-a criticat orele, extraordinar de multe. O să-mi lipsească critica aceasta. Nu țin minte o lecție sau rar când a spus: „Mamă, azi ți-a reușit”. A fost un bun critic și eu îi mulțumesc. Ruxandra m-a învățat să fiu mamă și învățătoare de copii de clase primare la gimnaziu, să știu care sunt căutările tinerilor. Eu îi mulțumesc Ruxandrei pentru lecțiile pe care mi le-a dat de fiecare dată și eu cred că noi – și ca profesori, și ca părinți – avem de învățat de la ei foarte multe.
Vocea Basarabiei: Rarisimă, dar absolut rarisimă, această atitudine față de copii și față de elevi, că, de regulă, pardon, pedagogii știu mult mai bine decât oricine și-și impun părerea. Trecem la următoarea chestiune obligatorie – ce băgați în capul copilului astfel încât el, într-adevăr, să fie și om împlinit, realizat, dar și cetățean necesar, să se ducă după aceea să-și ia o meserie necesară statului Republica Moldova sau umanității ca s-o dezvolte? Și cum, când, cine determină ce trebuie să bagi în cap, ca în cunoscutele episoade video cu borcanul ăla în care pui pietre mai mari, mai mici și nu mai lași loc? Deci, cum se întâmplă asta?
Nadia Cristea: Dvs. sunteți martor și eu vă citez de fiecare dată, când m-ați întrebat ce zic părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale de ceilalți părinți și eu am spus că nimeni nu are contract cu Dumnezeu, de aceea eu o să repet, pentru că toată educația ține de creștinism sau de valorile, sau de decalogul acesta. O să mă refer la Scrisoarea către corinteni și o să zic că educația se face cu și din dragoste acolo unde există dragoste, doar că ea trebuie punctată foarte clar, copilul trebuie să fie învățat să împartă, să fie bun cu dânsul și cu ceilalți. Asta înseamnă a lucra în echipă, copilul trebuie să știe…
Vocea Basarabiei: „Să împartă”, în sens nu să învețe împărțirea și înmulțirea, dar empatia?
Nadia Cristea: Da, categoric! Să împartă binele, să fie empatic! Și valorile general-umane pe care cumva noi le știrbim sau încercăm să le interpretăm de fiecare dată altfel, ele rămân aceleași, că de la Biblie încoace nimic nou nu s-a scris. Scuzați-mă, vă rog frumos…
Vocea Basarabiei: Mai încearcă-mă…
Nadia Cristea: Eu zic că baza tuturor, totuși, dvs. o să-mi dați dreptate…
Vocea Basarabiei: E Cartea Cărților.
Nadia Cristea: Da! Și atunci și educația se bazează exact pe aceste principii, ce punem noi toți acolo.
Vocea Basarabiei: Dna Cristea, dar câtă chimie trebuie să-i dați, câtă fizică, câtă literatură? Cum decideți unui copil ce-i este mai necesar?
Nadia Cristea: Știți că invitația a fost valabilă de câteva zile și ieri erau la mine în birou elevii de clasa a XII-a. Pot să spun ce au spus ei. Eu am zis: „Eu merg în fața lumii, ce trebuie să spun”? Și astăzi o să spun ce au spus copiii, și eu sunt de acord cu ceea ce au spus copiii. Da, este curriculumul, renumita programă după care noi ne ghidăm, dar ea este și interpretativă și eu am să vă zic în ce sens. Foarte mulți profesori au să spună: „Dar vine evaluarea, ce facem? Dar vine BAC-ul, ce facem”? Și eu de fiecare dată spun: „Dar noi ce, pregătim copiii numai pentru BAC? Dar pentru viață când îi pregătim”? Pentru că, sigur că viața începe de când e embrionul, dar viața de după instituție, de după instituționalizare? Pentru asta trebuie să-i pregătim. Da, este adevărat, noi vrem un copil de nota „10” la BAC și aș spune foarte clar: e bine să fii un om de succes, dar e bine să fii om de valoare. Și asta este baza la care lucrăm. Ce au zis copiii mei? „Da, dar se poate noi să avem mai puțină chimie și mai puțină fizică sau să alegem”? Dacă deja la liceu copilul știe dacă va fi economist sau va vrea să meargă în domeniul acesta și el știe că acolo fără matematică mari cifre n-o să adauge și n-o să scadă. De aceea, el își va alege domeniul acesta, va avea patru discipline de bază, cu care va merge înainte și va susține și-i va rămâne timpul celălalt. Ce vor copiii? Copiii vor să aibă, inclusiv Ruxandra, dacă tot pomenim de ea azi, tot timpul a dus dorul așa-numitelor cluburi pe interese. Acolo unde vedem noi în filmele celea colorate, unde, da, ei vor să se întâlnească, să discute mult, dar pentru asta trebuie timp și pregătire, că nu poți să discuți pur și simplu de aceea că-i de dragul discuției. Ei vor să danseze împreună, ei vor împreună să joace volei și echipa de volei de la „Pro Succes” să se afirme…
Vocea Basarabiei: Ce o încurcă pe directoarea Nadia Cristea să treacă la mai multă educație informală, rigorile birocratice?
Nadia Cristea: Exact! Este acest curriculum, care îmi scrie foarte clar că clasa a X-a umanistă are 31 de ore, clasa a X-a realistă are 32 de ore, pe care eu trebuie să le organizez. Asta este misiunea mea și ca pe o liturghie – 45 de minute… (…)
