VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

CC susține că nu a repus în drepturi și nu a legalizat purtarea panglicii negru-oranj: sancționarea acestor simboluri este constituțională

Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova „regretă atacurile la adresa sa la care este supusă din cauza pronunțării Hotărârii în legătură cu purtarea panglica negru-oranj, numită și panglica „Sfântul Gheorgh” și speculațiile care sunt aduse în legătură cu această hotărâre”.

Potrivit CC, sancționarea purtării panglicii negru-oranj numită și panglica „Sfântul Gheorghe” este constituțională.

Curtea nu a „repus în drepturi”, nu a „legalizat” purtarea panglicii negru-oranj și a altor simboluri reglementate de legile contestate, astfel cum se propagă în spațiul public. Curtea a decis că sancționarea utilizării acestor simboluri este constituțională. Totuși, pentru a sancționa o persoană trebuie să se constate că simbolul a fost utilizat în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară, a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității.

Curtea a constatat că articolul din Codul contravențional care sancționează utilizarea simbolurilor în discuție nu stabilește dacă utilizarea acestora trebuie să urmărească vreun scop pentru a fi sancționate.

Legea privind contracararea activității extremiste stabilește doar o listă exhaustivă de excepții de la sancționarea contravențională. De exemplu, în această listă nu este prevăzută situația unei persoane care utilizează simbolurile interzise pentru a protesta împotriva, nu pentru a glorifica războiul și crimele de război (e.g. prin arderea lor, desenarea unei caricaturi etc.). Curtea a constatat că legea nu distinge nici situația în care o persoană nu conștientizează conținutul simbolului (e.g. poartă o haină pe care este inscripționată o marcă sau un desen care sunt identice cu simbolul interzis). De asemenea, Curtea a admis că o parte din simbolurile analizate ar putea avea conotații multiple. Sub acest aspect, Curtea a considerat că lista exhaustivă de excepții de la aplicarea sancțiunii nu acoperă toate situațiile în care o persoană utilizează simbolurile în discuție fără scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară, a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității. Curtea a decis că agenții statului trebuie să verifice contextul în care a fost utilizat un simbol și să constate scopul urmărit de persoana vizată, pentru că nu în toate cazurile sancționarea pentru utilizarea unui simbol urmărește realizarea vreunui scop legitim. Odată constatată urmărirea unui scop legitim pentru aplicarea sancțiunii, instanțele de judecată trebuie să aplice o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei”, se menționeză în comunicatul emis de CC.

Curtea a efectuat o analiză de drept comparat a legilor adoptate recent de unele state cu privire la interzicerea utilizării unor simboluri care ar putea fi asociate cu invazia Federației Ruse în Ucraina. Curtea a constatat că în majoritatea statelor care au interzis aceste simboluri, inclusiv în Ucraina, legea reclamă constatarea unui scop (e.g utilizarea simbolului în contextul justificării agresiunii armate împotriva Ucrainei sau a altor ostilități) (a se vedea §§ 16-22 din Hotărârea nr. 9 din 11 aprilie 2023).

Curtea subliniază că legislatorul nu este împiedicat să aplice liniile directorii ale acestei hotărâri și să adopte alte reglementări clare, coerente și care oferă posibilitatea analizării circumstanțelor particulare ale fiecărui caz atunci când sunt interzise simbolurile asociate cu invazia din Ucraina sau când o persoană este sancționată pentru utilizarea lor.

În urma modificărilor aprobate de Legislativ în 2022, cetățenii care glorifică simbolurile agresiunii ruse asupra Ucrainei – „V”, „Z” și panglica bicoloră negru – oranj, numită și panglica „Sfântul Gheorghe” riscă amenzi de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Persoanele juridice și cu funcții publice riscă amenzi de la 9 000 până la 18 mii de lei.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.