Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile prețuri la carburanți pentru mâine, 13 ianuarie.
Astfel, litrul de benzină va costa 22,29 lei, cu 17 bani mai mult decât astăzi. De asemenea, motorina se va scumpi cu 11 bani, urmând a fi comercializată cu prețul de 18,83 lei/litru.

Menționăm că în ultima lună a anului trecut prețurile la carburanți au scăzut constant, atingând înainte de Crăciun pe stil nou cele mai mici valori din ultimii patru ani. Totuși, începând cu primele zile ale anului 2026, acestea au început să înregistreze o ușoară creștere.
Potrivit ANRE, în primele două săptămâni ale anului 2026, prețurile stabilite zilnic vor fi influențate de aplicarea noilor accize, majorarea nivelului contribuției în domeniul eficienței energetice și ajustarea marjei comerciale specifice.
După includerea integrală a acestor componente în perioada primelor două săptămâni, nu vor mai exista alți factori administrativi care să influențeze prețurile. Astfel, ANRE estimează o stabilizare parțială a prețurilor, acestea urmând să depindă exclusiv de cotațiile Platts la carburanți și de cursul de schimb al monedei naționale.






