VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Carabinierii moldoveni pleacă într-o nouă misiune de menținere a păcii în Kosovo

Un nou grup de carabinieri moldoveni a fost detașat în Kosovo, unde va participa la misiunea KFOR, alături de militari din 27 de țări. Este a treia rotație a contingentului moldovean în această misiune internațională. Autoritățile subliniază că misiunea dată este un semn al angajamentului continuu al Republicii Moldova pentru pace și stabilitate pe plan mondial, transmite IPN.

Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, le-a transmis un mesaj carabinierilor înainte de plecare. „Acolo, curajul, demnitatea și pregătirea voastră sunt puse în slujba păcii”, a spus ministrul.

Oficialul a menționat aprecierea pe care echipele anterioare de carabinieri moldoveni au câștigat-o în rândul partenerilor internaționali și a evidențiat faptul că pentru prima dată în această rotație conducerea este preluată de o femeie carabinier, un simbol al egalității și profesionalismului.

Maiorul Marina Dediu, care va conduce acest contingent, a declarat că este onorată să facă parte din misiunea de menținere a păcii în Kosovo. „Suntem bine pregătiți și hotărâți să contribuim la menținerea păcii în Kosovo, alături de partenerii noștri internaționali”, a afirmat aceasta.

Potrivit autorităților, prin participarea la astfel de misiuni, carabinierii moldoveni nu doar că își aduc contribuția la securitatea globală, dar au și oportunitatea de a se perfecționa profesional, consolidând astfel statutul Republicii Moldova ca partener de încredere în misiuni internaționale.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.