O cantină de ajutor social a fost deschisă oficial ieri, 18 octombrie, în satul Coșernița din raionul Florești, cu sprijin financiar din partea Marii Britanii. Datorită acestei inițiative, persoanele social vulnerabile din localitate vor beneficia zilnic de o masă caldă.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), la 30 septembrie 2025 a fost semnat un acord de colaborare între Primăria satului Coșernița, Agenția Teritorială de Asistență Socială Nord-Est și asociația de caritate din Marea Britanie MSTJ Way. În baza acestuia, 23,2 mii de euro au fost alocați pentru inițierea și funcționarea cantinei sociale pe o perioadă de 11 luni.
În fiecare zi, 25 de beneficiari din comunitate vor primi prânzuri calde, fapt ce va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață ale celor mai vulnerabile persoane din sat.
„Prin deschiderea acestei cantine sociale, venim în sprijinul persoanelor vulnerabile din satul Coșernița, oferindu-le acces zilnic la o masă caldă. Implementarea rapidă și eficientă a inițiativei a fost posibilă datorită colaborării strânse dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale, autoritățile locale și organizația MSTJ Way. Această acțiune reprezintă un pas concret pentru prevenirea excluziunii sociale, prin crearea serviciilor sociale la nivel comunitar”, a declarat Vasile Cușca, Secretar de Stat la MMPS.
Proiectul a fost realizat printr-un parteneriat dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale, autoritățile publice locale și Asociația de caritate MSTJ Way, care a sprijinit anterior o inițiativă similară în raionul Basarabeasca.
MMPS a precizat că va monitoriza în continuare implementarea proiectului pentru a se asigura că sunt respectate toate standardele și că serviciile oferite beneficiarilor sunt de calitate.






