Istoria, dincolo de marea misiune, considerată încă de bătrânii latini ca fiind ”magistra Vitae”, mai are o misiune tot atât de importantă – cea de catalizator al Memoriei. Iar ea, Memoria, la rândul ei, are misiunea de generator al mișcării înainte. Mai simplu spus, istoria este motorul care asigură progresul națiuni. Fără cunoașterea ei, orice națiune nu poate avea Viitor. Doar poporul care își cunoaște trecutul, care își venerează și își cinstește înaintașii, care învață lecțiile lor de demnitate și verticalitate, învață de la ei a se sacrifica pentru Pământ Patrie și Neam, numai acest popor este demn de a avea Țară. Noi, Românii – avem Țară. Dovadă în plus sunt cele trei cifre sacre: 27,03,1918. Sunt cifrele care au zidit temelia Marii Opere Cerești – România Mare.
Da, posibil că au existat și anumite circumstanțe favorabile declanșării evenimentului, bunăoară, cum ar fi în opinia unora, consecințele Primului Război Mondial. Posibil. Posibil că revoluția bolșevică de la 1917 care a destrămat Imperiului rus a construit niște circumstanțe propice Unirii. Zic posibil. Dar, fiți de acord, oricât de bine ar aranja cerul stelele de asupra unui neam, oricât de favorabilă ar fi construcția lor zodiacală, oricum drumul îl aștern, până la urmă, personalitățile neamului. Drumul spre Unirea Basarabiei cu România de la 1918, care, să nu uităm, a fost bătătorit încă de marii drumari pașoptiști, a fost anevoios. Nume notorii cum ar fi : Mihail Kogâlniceanu, Ion Brătianu, Costachi Negri, Vasile Alecsandri și mulți, mulți alții au reușit să pietruiască drumul unirii de la 1918. Iar Basarabenii Pelivan, Inculeț, Stere, Pan Halipa, prin voința lor și înțelepciunea lor au știut să cristalizeze calea.
Meritul Sfatului Țării , mai întâi de toate, a fost curajul de a forma o echipă de personalități notorii, de gânditori lucizi care, cu siguranță, uneori erau mai vizionari și mai experimentați chiar și de cât unii din Țară. Dar lor, înaintașilor acelor timpuri de făurire a istoriei de la acea vreme nu le-a fost teamă că puteau fi cumva eclipsați, umbriți de Consecințele Unirii. Interesele Țarii au prevalat intereselor proprii. Meritul echipei Sfatului Țării era în încrederea și susținerea, fără condiționări, pe care le-o oferea România. Și cine știe ce a cântărit mai mult Basarabia care a născut această echipă, ori România care a știut să consolideze această echipa. De-o fi una, de-o fi alta, vorba poetului, cert este că la 27 martie 1918 a fost înfăptuită Unirea Basarabiei cu Țara- Mamă. Și astăzi noi, românii de pretutindeni suntem mândri de strămoșii noștri care ne-au lăsat moștenire prin această Unire , cea mai scumpă și de valoare bijuterie – România Mare.
S-au scurs de atunci ani și ani și cred că, printre sunetele de fanfară și ovații, e normal să ne întrebăm: „A mai rămas ceva de făcut, ori nu a mai rămas nimic de îngrijit pe ogorul neamului romanesc? Mai avem de construit, ori totul deja a fost construit de zidarii celor două Uniri? Iată întrebarea pe care noi, contemporanii, trebuie să ne-o punem și principalul e să ne răspundem. Cred că e de datoria noastră să ne spunem nouă înșine, clar și răspicat, că avem de restabilit niște hotare risipite de-a lungul anilor, chiar și dacă fără voia noastră. Și nu are astăzi prea mare importanță dacă recunoaștem că am fost risipitori. Dacă recunoaștem că, poate undeva, pe alocuri, am fost prea blajini și prea iubitori de pace și nu prea iubitori de țară, permițându-le dușmanilor să ne fure ogorul ziua în amiaza mare. Zic, nu este primordial a afla de ce. Primordial este de a ști cum să mutăm la loc hotarul. Să căutăm pașoptiștii zilelor noastre, să-l căutăm pe Alexandrul Ioan Cuza zilelor noastre. Să-i căutăm. Și, dacă nu-i găsim ori nu-i vedem, să-i naștem din nou. Să-i creștem și să-i avem. Și atunci numaidecât va mai veni o zi când deja urmașii noștri vor celebra, vor jubila și vor marca niște cifre care vor urma să însemneze prima și ultima în veci reunire și întregire a neamului românesc. Totul e în mâinile noastre și totul depinde numai de vrerea și voința noastră și a celor uniți și a celor care, încă, urmează … nu a se uni, care urmează să se Reunească. Și numai atunci, și cei uniți, și cei care urmează să se reunească în marea Operă Cerească ROMÂNIA, vor avea dreptul să spună tare și răspicat: Trăiască România Mare!
