Banca Națională a Moldovei a revizuit în scădere prognoza inflației, la 6,5% în anul 2023, și la 5,3% în pentru 2024, arată „Raportul asupra inflației” făcut public azi de guvernatorul BNM, Octavian Armașu, transmite bani.md
În prognoza anterioară, BNM anunța o rată a inflației de 13,3 la sută pentru 2023, și de 5,1% în 2024.
„Inflația, exprimată prin indicele prețurilor de consum, se află pe un trend ferm descendent, și de la 34,6 la sută în noiembrie anul trecut, am ajuns la 18,1 la sfârșitul lunii aprilie. Acesta este și rezultatul măsurilor de politică monetară pe care le-a întreprins Banca Națională și aceste măsuri au permis ca inflația să revină sub control și să nu crească mai departe”, a declarat guvernatorul Armașu.
Șeful BNM a spus că inflația s-a redus mai mult față de așteptări și urmare a consumului mai slab.
„Consumul casnic este mai slab. Sursele de finanțare sunt pronunțat negative decât propriu zis consumul. Avem în țară și un număr mare de refugiați care lărgesc sursele din finanțare și consumul propriu zis, însă oricum e slab. Totodată, oameni au recurs și la economiile lor pe care le au acasă”, a precizat Octavian Armașu.