VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

BNM lansează noua versiune a portalului RCA.BNM.MD

Banca Națională a Moldovei anunță lansarea versiunii noi a portalului RCA.BNM.MD și implementarea noului format pentru polița de asigurare RCA internă.

Potrivit BNM, noua versiune a portalului RCA.BNM.MD servește drept punct unic de acces la datele asociate asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorii eliberate de către participanții la piața de asigurări din Republica Moldova.

Acest portal facilitează accesul la datele generate și găzduite de Sistemul Informațional Automatizat de stat în domeniul asigurărilor obligatorii RCA. Portalul oferă consumatorilor de servicii financiare instrumentele digitale esențiale pentru calcularea primei de asigurare, verificarea statutului asigurărilor interne și externe a vehiculului, obținerea informațiilor despre clasele Bonus-Malus și istoricul daunelor înregistrate ale vehiculului”, menționează BNM.

Sursa mai subliniază că una dintre cele mai importante și inovatoare funcționalități ale noii versiuni a portalului RCA.BNM.MD este accesul la istoricul daunelor înregistrate în baza codului unic de identificare (codul VIN) al vehiculului.

Această funcționalitate sporește considerabil transparența și oferă utilizatorilor o imagine clară și detaliată a istoricului daunelor vehiculului. Prin simpla introducere a codului VIN, utilizatorii pot obține rapid date din dosarele de daună ale vehiculului gestionate de societățile de asigurare din Republica Moldova sau Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule din Republica Moldova, după caz. Această funcționalitate nouă este esențială pentru a oferi publicului larg încredere și siguranță în tranzacțiile de vânzare-cumpărare a vehiculelor. Astfel, posibilitatea de a verifica istoricul de daune va permite evitarea potențialelor probleme legate de viciile ascunse”, se mai arată în comunicatul remis de BNM.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.