VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Beneficiarii de pensii și alocații sociale își pot ridica banii. Precizările CNAS

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) informează beneficiarii despre finanțarea unui şir de prestații sociale pentru luna august, în valoare de peste 2 miliarde de lei.

Astfel, conform graficului stabilit, au fost finanțate: pensiile și alocațiile sociale, suportul financiar de stat, ajutoarele de șomaj și de deces, alocațiile lunare de stat și alocațiile nominale pentru merite deosebite faţă de stat, indemnizaţiile viagere sportivilor de performanţă, plăţile capitalizate, compensaţiile în locul biletelor de tratament sanatorial, precum și compensaţiile băneşti pentru persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la C.A.E. Cernobîl.

Beneficiarii de prestaţii sociale ce dețin card bancar își pot ridica banii de la instituţiile bancare după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului  guvernamental de plăţi electronice (MPay), iar ceilalți beneficiari – din orice oficiu poştal, indiferent de locul de domiciliu.

Potrivit CNAS, în sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă drepturile în bani sau în natură ce se cuvin persoanelor asigurate, în condiţiile legii, corelative contribuţiilor de asigurări sociale. Ele au rolul de a acoperi întreaga gamă de nevoi sociale a persoanelor şi familiilor în dificultate sau susceptibile de a deveni social-dependente.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.