VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Belarus introduce pedeapsa cu moartea pentru oficiali şi militari pentru „înaltă trădare”

Republica Belarus îşi va extinde legislaţia penală pentru a permite aplicarea pedepsei cu moartea pentru funcţionarii publici şi personalul militar pentru „înaltă trădare”, informează Agerpres care citează dpa.

Parlamentul de la Minsk a votat în lectură finală un proiect de lege în acest sens, a anunţat agenţia de stat Belta.

Republica Belarus, care este condusă de preşedintele autocrat Aleksandr Lukaşenko, este ultima ţară din Europa unde se mai aplică încă pedeapsa cu moartea.

Anul trecut, Belarus a stârnit critici pe plan internaţional după ce a extins aplicarea pedepsei cu moartea pentru pregătirea de atentate teroriste, ca răspuns la acţiuni de sabotare a căilor ferate de către activişti belaruşi care încercau să împiedice astfel trupele ruse să atace Ucraina.

Lukaşenko a făcut ca ţara sa să devină pentru Rusia o bază de operaţiuni militare împotriva Ucrainei vecine. Până acum Belarus nu a participat în mod activ la lupte, însă recenta înfiinţare a unor forţe combinate a alimentat speculaţii conform cărora Moscova va exercita presiuni asupra Minskului ca acesta să se ralieze operaţiunilor ofensive în Ucraina.

Printr-o altă modificare a legii, ofensa de defăimare a Republicii Belarus va include pe viitor şi afirmaţii denigratoare la adresa militarilor – similar cu legea din Rusia.

Mii de oameni se află în detenţie în Belarus din motive politice de când Lukaşenko a zdrobit mişcarea populară împotriva realegerii lui la conducerea ţării, în toamna lui 2020. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.