VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Bărbat din Criuleni, trimis pe banca acuzaților pentru exploatarea prin muncă „la negru” a șase cetățeni ai Uzbekistanului

Un bărbat în vârstă de 49 de ani va compărea pe banca acuzaților pentru exploatarea prin muncă „la negru” a șase cetățeni ai Uzbekistanului.

Infracțiunea ar fi fost comisă de acesta în perioada decembrie 2021 – aprilie 2022 în raionul Criuleni, iar reținerea acestuia a avut loc în octombrie 2022.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), învinuitul este fondator și conducător a două companii, cu activitate inclusiv în turnarea fontei, precum și în agricultură.

Sursa citată subliniază că victimele sunt șase cetățeni ai Uzbekistanului, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, dintre care cu privire la exploatarea unuia autoritățile au acumulat probe ulterior reținerii administratorului. Aceștia sunt cinci bărbați, care lucrau la confecționarea ușilor și plitelor pentru sobe și o femeie care lucra în calitate de bucătar în echipă.

Munca prestată avea loc fără echiparea lor corespunzătoare și cu încălcarea măsurilor de protecție. Aceștia erau adăpostiți în spațiile aflate în proprietatea uneia din companiile învinuitului, iar hrana o primeau în contul salariului promis, cu program de la 7:00 la 18.00.

Muncitorii au sosit din Uzbekistan, cu bilete avia cumpărate de compania învinuitului din Criuleni. Acesta le-a promis salarii bune și condiții decente de muncă, cu semnarea unui contract. Peste câteva zile de la sosire, acesta le-a cerut pașapoartele pentru legalizarea muncii lor. Totuși, nici după câteva luni de muncă, nici după ce persoanele au hotărât să părăsească locul de muncă, învinuitul nu le-a restituit pașapoartele, invocând o pretinsă datorie acumulată pentru transportarea lor din Uzbechistan și adăpostirea victimelor în Moldova, solicitând de la acestea să semneze o recipisă cu datoria indicată (într-o altă limbă decât cea cunoscută de victime).

Ulterior perchezițiilor efectuate de oamenii legii, victimele au beneficiat de serviciile unui centru de plasament, unde le-a fost acordată asistență juridică, psihologică și medicală.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost aplicat sechestru asupra casei învinuitului, peste 500.000 lei în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin această infracțiune.

Urmărirea penală continuă într-un dosar separat, inclusiv în privința implicării companiilor vizate, timp în care persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Potrivit Codului penal, exploatarea prin muncă a mai multor persoane se pedepsește cu 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă de până la 400.000 lei, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.