VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Avocat – recidivist, condamnat la 11 ani de închisoare: Ce infracțiune a comis

Un ex-avocat a fost condamnat la 11 ani de pușcărie pentru săvârșirea a 8 episoade de trafic de influență. O decizie în acest sens a fost pronunțată la data de 2 februarie 2024, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Cauza penală pe numele acestuia a fost pornită în luna februarie 2021.

Potrivit materialelor, în anul 2015, avocatul ar fi solicitat și primit de la o pârâtă și fiul acesteia – 1.000 euro pentru a influența un judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și 1.300 euro pentru a influența experții tehnici, în vederea soluționării cauzei civile în favoarea acesteia.

Într-un alt episod din 2015, avocatul a pretins și primit de la denunțători, 10.000 euro, pentru a influența un judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Botanica, ca acesta să emită o decizie favorabilă reclamanților în cadrul unei cauze civile, însă cererea acestora a fost respinsă.

În anul 2017, reprezentând interesele unui învinuit pe o cauză penală aflată în gestiunea Procuraturii municipiului Chișinău, a pretins de la ultimul suma de 1.500 euro, primind 500 euro, pentru a influența un expert în expertiza medico-legală, ca acesta să indice că denunțătorul nu era în stare de ebrietate în momentul accidentului. Ulterior, după expedierea cauzei penale la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a mai pretins 10.000 euro, pentru „a rezolva problema altfel”, fiind refuzat de denunțător.

Tot el, în anul 2016, sub pretextul influenței asupra unui judecător din cadrul Judecătoriei Ialoveni, a solicitat și primit de la familia unui inculpat, învinuit de comiterea unui omor, suma de 5000 euro și 66000 lei, pentru ca ultimul să fie achitat sau să fie condamnat la un termen de închisoare mai mic decât cel prevăzut de lege.

Într-un alt caz, în 2016, reprezentând interesele unui învinuit în ordine de apel și susținând că personal și prin intermediul soției acestuia, care era judecător la Curtea de Apel Chișinău are influență asupra judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău, a solicitat de la rudele învinuitului – 15 000 euro, pentru a influență judecătorii să admită apelul, să caseze sentința primei instanțe și să-l achite pe condamnat.

În anul 2014, sub același pretext, de influență prin intermediul soției acestuia, a pretins și primit de la rudele unui inculpat, suma de  10 000 euro, pentru a influența judecătorii din cadrul Curții Supreme de Justiție să admită recursul ordinar, însă acesta a fost respins și să influențeze judecătorii din cadrul Judecătoriei Căușeni, ca aceștia să admită cererea de revizuire a cauzei penale și emiterea sentinței de achitare a inculpatului.

Judecarea cauzei a durat un an, condamnatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptelor incriminate și neprezentându-se la ședințele de judecată.

Astfel, prin sentință din 02 februarie 2024, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, stabilindu-i prin cumul parțial al pedepselor, pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani.

Menționăm că, în februarie 2022, avocatul a fost condamnat de Curtea Supremă de Justiție la 3 ani de închisoare, pentru că a pretins și primit bani pentru a influența persoanele publice din cadrul Procuraturii Cimișlia şi a Judecătoriei Cimișlia, personal cât și prin intermediul soției sale care exercita funcția de judecător, în vederea soluționării pozitive a unei cauze penale.

Totodată, pentru cumul de Sentințe, adăugându-i parțial la pedeapsa aplicată prin noua sentință, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin Decizia CSJ din 13 decembrie 2022 (3 ani de închisoare), fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă – închisoare pe un termen de 11 ani, în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea dreptului de a desfășura activitatea de avocat pe un termen de 5 ani.

De asemenea, s-a dispus confiscarea de la condamnat cu trecerea în folosul statului a sumei de 37.000 euro, convertiți în moneda națională, cu aplicarea cursului oficial al leului moldovenesc, valabil la data executării Sentinței și 66.000 lei, ca bani rezultați din infracțiune.

Actualmente, condamnatul este anunțat în căutare în baza încheierii din 12 iunie 2023. Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Anterior, de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, acesta a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis precum și o pedeapsă complementară obligatorie sub forma de privarea de dreptul de a desfășura activitate de avocat și sau activitate legată de gestionarea sau administrare bunurilor materiale pe un termen de 5 ani. Cauză care la moment se află în Curtea de Apel.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.