VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Autoritățile din Moldova, România și Ucraina vor elabora o strategie comună privind creșterea capacităților feroviare și navale 

Republica Moldova, România și Ucraina vor crește capacitățile feroviare și navale pentru a facilita tranzitul de mărfuri între cele trei țări. Subiectul respectiv a fost discutat la 25 octombrie în cadrul unei ședințe comune cu participarea reprezentanților autorităților române și ucrainene, precum și ai Misiunii UE de Asistență la Frontieră pentru Ucraina și Republica Moldova (EUBAM). 

În acest sens, oficialii au discutat despre elaborarea unei strategii comune cu privire la dezvoltarea sectoarelor feroviar și naval în scopul creșterii capacității acestora. Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, noua strategie va pune accent pe analiza sectorului feroviar și naval, dar și pe identificarea provocărilor și soluțiilor care vor contribui la creșterea capacităților de transport feroviar și naval în scopul facilitării tranzitului de mărfuri în regiune.

„Strategia existentă privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina-România și a infrastructurii rutiere conexe, care reprezintă primul document strategic comun între un stat membru al Uniunii Europene și Ucraina, va servi drept model pentru dezvoltarea strategiei axată pe sectorul feroviar și naval”, a declarat secretarul de stat în domeniul transporturi, Mircea Păscăluță.

Reprezentanții României, Ucrainei și Republicii Moldova au subliniat faptul că această strategie implică un efort comun susținut pentru implementarea soluțiilor de eficientizare a lanțurilor logistice și de dezvoltare a infrastructurii feroviare și navale.

De asemenea, reprezentanții celor trei țări au discutat despre mecanismele de finanțare și cooperare tehnică pentru realizarea acestor obiective.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.