VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Autoritățile centrale anulează mai multe decizii ale CSE Chișinău. Primăria Capitalei, obligată să-și asume finanțarea serviciului „after school”

Comisia Națională pentru Situații Excepțională a anulat astăzi două decizii ale autorităților municipale, declarate drept abuzive. Astfel, au fost declarate ilegale decizia Comisiei pentru Situații Excepționale Chișinău prin care s-a stabilit ca taxele pentru grupele cu program prelungit în școli să fie acoperite de părinți.

„Responsabilitatea pentru asigurarea grupelor cu program prelungit revine autorităților publice locale. Acum, probabil, din cauza supracreditării municipiului Chișinău și lipsei resurselor financiare și neaprobării bugetului pentru 2024, Primăria caută soluții cum să rezolve această situație și soluția pe care a găsit-o este prin CSE Chișinău, care nu are asemenea atribuții să impună colectarea taxelor de la părinți”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun.

De asemenea, demnitarul a declarat că CSE a anulat și decizia municipalității care s-a opus ordinului Ministerului Educației prin care a cerut demisia șefului Direcției Educație a Capitalei, Andrei Pavaloi.

„CSE a anulat decizia prin care în mod abuziv și inexplicabil a fost anulat ordinul ministrului Educației cu privire la încetarea raporturilor de muncă cu șeful Direcției municipale Educație, care a fost promovat în această funcție prin încălcarea regulilor”, a mai declarat Dan Perciun.  

Viceprimarul Capitalei, Irina Gutnic, a declarat că autoritățile municipale vor veni cu o poziție oficială după examinarea deciziilor CSE. Totodată, Gutnic a calificat declarațiile ministrului Dan Perciun drept o imixtiune în treburile interne ale administrației publice locale și contravin Constituției.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.