Autoritățile statului au recepționat astăzi 42 de utilaje forestiere moderne, printre care tractoare, pentru lucrări de împădurire. Costul total al tehnicii a fost de 60 de milioane de lei. La ceremonie a participat și șefa statului, Maia Sandu.
Președintele a menționat că autoritățile au mai făcut un pas important în realizarea programului de împădurire, iar utilajele vor permite pregătirea terenurilor și plantarea pădurilor.
Șefa statului a mai subliniat că este nevoie de implicarea fiecăruia pentru a crește pădurile Moldovei.
„Avem nevoie de contribuția silvicultorilor, autorităților locale, organizațiilor de mediu și a fiecărui cetățean. Programul național de împădurire prevede reabilitarea și extinderea suprafețelor pădurilor din Moldova cu 145 de mii de hectare până în 2032. Dacă ne adunăm eforturile, sunt convinsă că putem fi generația care va reîmpăduri Moldova”, a punctat Maia Sandu.