VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Automobile noi și bărci cu motor, procurate cu sprijinul Germaniei, au fost oferite polițiștilor de frontieră

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a primit astăzi 38 de automobile și cinci bărci cu motor, valoarea cărora este de circa un milion de euro. Acestea au fost procurate cu sprijinul financiar al Germaniei. Valoarea vehiculelor este de 620 mii de euro, iar cea a bărcilor – de 360 de mii de euro.

Prezent la evenimentul de transmitere a noilor echipamente, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a remarcat că acestea vor crește mobilitatea polițiștilor de frontieră, facilitând activitatea de prevenire și menținere a hotarelor sigure și a securității. 

„Mijloacele de transport și bărcile vor fi folosite pentru patrularea și consolidarea securității la frontieră, asigurându-ne că suntem mereu pregătiți să răspundem eficient la orice provocare”, a declarat Adrian Efros, citat de Moldpres.  

„Mă bucur că putem aduce o nouă contribuție la întărirea capacităților Poliției de Frontieră. Donația de astăzi se înscrie într-o serie de măsuri prin care am sprijinit partenerii moldoveni în îmbunătățirea controlului la frontieră și vom continua să-i sprijinim în limita posibilităților noastre”, a afirmat Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova E.S. Margret Maria Uebber. 

Diplomatul a remarcat că „securitatea internă a Moldovei a devenit o problemă din ce în ce mai importantă urmare a eroziunii arhitecturii de securitate a Ucrainei”, iar „domeniul protecției eficiente a frontierelor reprezintă o prioritate a sprijinului german pentru Republica Moldova”.

Șeful IGPF, Ruslan Galușca, a menționat că noile dotări vor contribui la îmbunătățirea eficienței în controlul frontierei de stat și vor îmbunătăți capacitatea de intervenție rapidă la frontieră. Potrivit acestuia, mijloacele de transport sprijină totodată și dezvoltarea conceptului de autonomie a patrulei la supravegherea frontierei de stat, care este aliniat standardelor europene.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.