VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Australia a livrat Ucrainei tancuri M1A1 Abrams în cadrul unui nou pachet de sprijin militar de 160 de milioane de dolari

Guvernul australian a anunțat sâmbătă, 20 iulie 2025, că a livrat Ucrainei tancuri M1A1 Abrams ca parte a unui pachet de sprijin militar în valoare de 245 de milioane de dolari australieni (aproximativ 160 de milioane de dolari americani), potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Australia, unul dintre cei mai importanți susținători non-NATO ai Ucrainei, a oferit până acum sprijin militar în valoare totală de 1,5 miliarde de dolari australieni (circa 980 de milioane USD) de la începutul invaziei ruse în februarie 2022.

- Advertisement -

Viceprim-ministrul Richard Marles a declarat că Ucraina a recepționat deja majoritatea celor 49 de tancuri promise, restul urmând a fi livrate în lunile următoare. „Tancurile M1A1 Abrams vor aduce o contribuție semnificativă la lupta Ucrainei împotriva invaziei ilegale și imorale a Rusiei”, a afirmat oficialul.

Ministrul apărării Pat Conroy a subliniat că tancurile modificate oferă Forțelor Armate Ucrainene o putere de foc și mobilitate sporită.

Ambasadorul Ucrainei în Australia, Vasil Miroșnicenko, a mulțumit guvernului australian, declarând că acest sprijin reprezintă nu doar o contribuție militară, ci și un semnal de solidaritate în „cel mai întunecat moment” al Ucrainei.

Australia a anunțat livrarea acestor tancuri în octombrie 2024, ca răspuns la o solicitare directă din partea guvernului ucrainean. Tancurile, produse în SUA, nu au fost niciodată folosite în luptă și au fost retrase oficial din uz în iulie 2024.

Pe lângă ajutorul militar, Australia a impus sancțiuni Rusiei, inclusiv interdicții asupra exporturilor de bauxită și alte minereuri, și a sancționat circa 1.000 de persoane și entități ruse.

Guvernul australian a reiterat sprijinul său pentru suveranitatea Ucrainei, cerând soluționarea conflictului în termenii stabiliți de Kiev.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.