În provincie, Vocea Basarabiei i-a întrebat pe niște săteni pentru ce trăiesc. Iată două răspunsuri: – Pentru copii, pentru nepoți, să-i văd pe dânșii sănătoși și să nu trăiască așa cum am trăit noi; – Nepoții ziceau să ne facă documente să ne ia încolo, dar unde să ne ia? De-amu, ce a fost, am văzut…
E un soi de mentalitate des întâlnită în țările care au trecut prin mari cataclisme. E vorba de oameni care au dus-o greu și care se sacrifică pentru copii, nepoți și strănepoți. Vreau să fac o precizare din capul locului, ca să fiu bine înțeles: e firesc ca omul să-și iubească progeniturile, să depună mari eforturi ca urmașii să fie fericiți. Omul, într-adevăr, e responsabil pentru copiii săi și trebuie să trăiască pentru copii. Dar părerea mea e că și aici trebuie să existe o măsură a lucrurilor, că dragostea asta e acceptabilă până la un punct și că nu trebuie să se transforme în ignorarea propriei vieți.
Da, trăiești pentru copii, dar, având o singură viață, mai trăiești și pentru sine. Și aici se cască o prăpastie între vârstnicii și pensionarii moldoveni și cei occidentali. La noi, de multe ori, oamenii muncesc toată viața pentru copii, apoi, după pensionare, stau în curțile lor și așteaptă moartea, epuizați după efortul de ani de zile. Pe alte meridiane, oamenii își ajută copiii pînă la un punct, dar la fel de consecvent își trăiesc propria viață, își clădesc propria fericire. De aia acolo vezi pensionari activi dornici de a călători prin toată lumea, pensionari care nu uită să aibă grijă de sine. Nu trăiești numai pentru copii, îți respecți și propria existență, încerci să fii tu fericit nu doar savurând fericirea copiilor.
Și la urma urmei, nu le-ar plăcea copiilor tăi să te vadă preocupat de niște chestiuni, călătorind, având o viață comparabilă cu a lor? De ce, mă rog, ar trebui tu, părintele, s-o duci mai rău decât nepotul?
Admit că pot să greșesc, dar am impresia că lumea din jurul nostru se va schimba în bine atunci când părinții și bunicii își vor lua în serios propriile vieți, când vor pune binele lor pe un palier cu binele progeniturilor. Unii vor spune că e un egoism innaceptabil. Eu zic că e mai preferabil decât altruismul fără frontiere care țintește numai confortul copiilor.
