VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

AUDIO / Elena Nofit: Suntem un popor care poate și vrea să se implice

Luna noiembrie este despre bunătate, susținere, implicare și ajutor acolo unde este nevoia mai mare. Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei anunță că va desfășura în perioada 13-17 noiembrie a treia ediție a Campaniei „Săptămâna Națională a Bunătății”.

Campania este lansată de Ziua Internațională a Bunăvoinței, marcată anual la 13 noiembrie. Elena Nofit, coordonatoarea campaniei a spus duminică, 12 noiembrie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei că scopul Campaniei este promovarea filantropiei personale și corporative ca alternativă pentru soluționarea problemelor sociale și model de educație a tinerei generații.

Săptămâna e concepută ca un eveniment focusat pe comunicare și promovare, împărtășire de bune practici și crearea unor contexte de manifestare a implicării personale și corporative legate de filantropie.

Vor fi organizate evenimente și întâlniri dintre organizațiile non-profit cu cele din mediul privat, pentru a crește numărul de agenți economici care cunosc și se implică în acțiunile filantropice în parteneriat cu organizațiile societății civile și lansarea unor campanii sociale de către organizațiile neguvernamentale, în parteneriat cu mediul privat și alți filantropi. Vor fi organizate evenimente de ajutorare a oamenilor, vor fi creare parteneriate sociale pentru contribuția la soluționarea unor probleme sociale, de mediu, cultura, educaționale. De asemenea, vor fi publicate istorii ale oamenilor pentru care ajutorarea oamenilor este o muncă zilnică etc..

„După fiecare ediție a acestei campanii ne confirmăm nouă că oamenii sunt gata să ajute și să se implice, doar că este nevoie de îndrumări. Este important să transmitem mesajul că ajutorul filantropic nu este doar în bani.

Uneori este mult mai valoroasă o implicare vizică, s-au anumite servicii, anumite recomandări, facilități, conectare între oameni, implicarea pe echipe. Uneori asta costă mult mai mult decât o donație de bani. Edițiile precedente au demonstrat că noi suntem un popor care poate și vrea să se implice. Este important să discutăm, să înțelegem ce dorim să facem împreună și care sunt limitele noastre”, a spus Elena Nofit.

Autor

  • Maria Procopciuc

    A activat în calitate de reporter la Agenția de știri Info Prim Neo, astăzi Agenția de presă IPN. Din 2017 și până în prezent moderează emisiunile „Iarba verde de acasă”, „Pulsul Basarabiei”, „Doină, dor și omenie”, emisiuni cu tentă socială, culturală, muzicală.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.