„În Republica Moldova sunt 93 de servicii de cantină socială. Raportat la numărul de localități din țară, este un număr destul de mic, ținând cont și de nivelul de vulnerabilitate înalt al populației și de nivelul înalt de insecuritate alimentară cu care se confruntă populația din țara noastră”, a declarat Ana Prasolov, directoarea proiectului „Parteneriate pentru servicii de cantină socială inclusive și durabile”, sâmbătă, 11 martie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei.
Ana Prasolov a vorbit despre rezultatele unui studiu realizat recent, care a arătat un nivel insuficient de acoperire cu acest tip de servicii în Republica Moldova.
„Avem trei raioane în care nu există nici un serviciu de cantină socială. 1/3 dintre raioane dispun de doar un serviciu de cantină socială, ceea ce înseamnă că doar o localitate, de tip urban sau rural, este acoperită cu acest tip de serviciu. O altă 1/3 au câte două servicii, iar un număr nu foarte mare de raioane au mai mult de două tipuri de servicii de cantină socială. O situația mai bună avem în municipiul Chișinău, unde avem identificate 10 astfel de tipuri de servicii”, a declarat Ana Prasolov.
Potrivit directoarei de proiect, cantinele sociale în Republica Moldova în mare parte au apărut acolo unde s-au putut găsi fonduri ca acestea să fie create.
„Cu siguranță, la etapa actuală, acest tip de serviciu este o necesitate stringență pentru Republica Moldova, pentru că avem o populație cu un nivel înalt de îmbătrânire, respectiv cu un nivel înalt de vulnerabilitate. Mai cu seamă în contextul crizelor cu care ne confruntăm, acest suport este cu atât mai mult indiscutabil”, a mai spus directoarea de proiect.