VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Au intrat în vigoare noile reguli pentru desfășurarea alegerilor. Precizările CEC

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că noile reguli pentru desfășurarea alegerilor au intrat în vigoare. Astfel, difuzarea publicității politice are loc doar în baza  contractului de difuzare a publicității, încheiat în formă scrisă între distribuitorul de publicitate și difuzorul de publicitate. Plata serviciilor de difuzare a publicității politice se poate efectua doar prin transfer bancar.

Totodată, atragem atenția că publicitatea politică, indiferent de forma și modalitatea de difuzare – publicitatea pe dispozitive fixe sau mobile, publicitatea audiovizuală, publicitatea exterioară (inclusiv cea temporară), publicitatea în presa scrisă, publicitatea on-line (inclusiv cea direcționată sau targhetată) – trebuie să conțină genericul „Publicitate politică”, datele de identificare ale persoanei care a plătit pentru difuzarea publicității politice, data și numărul ordinului bancar de plată, având ca obiect plata pentru difuzarea publicității politice.

Este interzisă publicitatea politică subliminală, înșelătoare, imorală, discriminatorie, sexistă, care poate provoca panică, poate instiga la violență sau acțiuni periculoase, în măsură să prejudicieze sănătatea ori să amenințe securitatea oamenilor, care încurajează, în mod direct sau indirect, un comportament contrar legii, care conține în mod nejustificat imagini ale unor situații periculoase, acțiuni, exerciții, obiceiuri, prin care sunt ignorate securitatea sau mijloacele de securitate, prin care se denigrează produse, servicii sau profesii, chiar fără a fi menționate explicit, care utilizează neautorizat simbolica de stat a Republicii Moldova sau a altor state, care nu este însoțită de datele de identificare în publicitate și/sau mijloacele de individualizare ale furnizorului de publicitate sau ale difuzorului de publicitate, care conține un text necorespunzător din punctul de vedere al normelor ortografice curente.

Nu pot fi furnizori de publicitate politică următorii subiecți: un stat străin; organizație internațională (inclusiv politică); persoană juridică care nu este înregistrată în Republica Moldova; un cetățean străin; o persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care are în calitate de fondator, asociat și/sau proprietar beneficiar una dintre entitățile/persoanele străine sus-menționate; o persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, care, pe parcursul ultimilor 3 ani până la semnarea contractului de difuzare a publicității politice, a desfășurat activități finanțate/plătite integral sau parțial de către entitățile/persoanele străine sus-menționate; o fundație; o organizație filantropică; un sindicat; o organizație religioasă; o entitate din sectorul public; o persoană anonimă; un difuzor de publicitate, public sau privat, cu statut de mass-media; un cetățean al Republicii Moldova care nu a împlinit vârsta de 18 ani; o persoană fizică care a împlinit vârsta de 18 ani, privată de dreptul de a alege; o persoană care acționează în numele unei persoane terțe; un comerciant.

Comisia Electorală Centrală urmează să stabilească reglementări specifice privind difuzarea publicității politice în conformitate cu prevederile Legii nr. 62 din 17.03.2022 cu privire la publicitate și ale Codului electoral nr. 325 din 08.12.2022.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.