Doi bărbați din capitală sunt cercetați de CNA într-un dosar de trafic de influență.
Potrivit CNA, aceștia au pretins 2,600 de euro susținând că ar avea influență asupra unor angajați ai Postului Vamal Leuşeni şi că îi pot determina să vămuiască automobilul de model „Mercedes-Benz C220”, înmatriculat în Germania, cu aplicarea unei scutiri de 70% din cota accizei stabilite de lege pentru mijloacele de transport cu termen de exploatare de 7 ani.
În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că declarantul le-a transmis bănuiților 2.600 de euro, iar peste o perioadă, din cauză că nu ar fi obținut rezultatul dorit, bărbații i-ar fi restituit o parte din bani.
„Astăzi, CNA și procurorii au operat percheziții la domiciliile și în autoturismele bănuiților, de unde au ridicat dispozitive electronice, mijloace bănești și alte obiecte care urmează a fi examinate. În prezent, ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate, sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău”, precizează CNA.