VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Kievul sub atac: 63 de drone lansate de armata lui Putin

Rusia a trimis două valuri de drone asupra capitalei Kievului în cursul nopții de joi spre vineri, ceea ce a reprezentat al 15-lea atac aerian asupra orașului în această lună, au declarat vineri oficialii ucraineni.

Peste o duzină de drone au fost doborâte deasupra orașului în timpul atacului, care a durat circa patru ore, a postat administratorul militar al orașului, Serhii Popko, pe Telegram, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

El a adăugat că autoritățile nu au primit sesizări privind persoane rănite, dar a precizat că fragmentele de drone distruse au declanșat un incendiu care a fost stins mai târziu.

Corespondenții Reuters au relatat că au auzit mai multe explozii vineri dimineață.

În total, forțele aeriene ucrainene au distrus 36 dintre cele 63 de drone lansate în cursul nopții de Rusia în diferite părți din Ucraina, au anunțat forțele aeriene ale Kievului.

Cele mai multe drone lansate din Rusia au fost doborâte în regiunile Kiev și Odesa, a adăugat sursa citată, în timp ce în cazul altor 16 s-a pierdut semnalul de localizare.

Rusia a negat că vizează civili în invazia la scară largă a Ucrainei, declanșată în februarie 2022, dar a lansat cu regularitate rachete și drone asupra unor orașe din spatele liniei frontului, notează Reuters.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.