VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Atac devastator cu drone în Oleșki: 7 morți și peste 20 de răniți în orașul ocupat de ruși

Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte peste 20 au fost rănite joi în Oleșki, oraş ucrainean din regiunea Herson, aflat sub control rusesc, anunţă un reprezentant numit de Moscova în regiune, conform ABC News.

„La ora (n.r. locală) 9.30 (n.r. şi ora României), într-o zonă a pieţei centrale, militari ucraineni au desfăşurat un atac masiv cu drone (…) împotriva civililor. Mulţi oameni se aflau la piaţă în momentul atacului”, a anunțat într-un mesaj postat pe o rețea socială Vladimir Saldo, numit de Moscova la conducerea regiunii ucrainene ocupate, notează digi24.ro.

- Advertisement -

„Potrivit unor date preliminare, au fost cel puţin şapte morţi şi peste 20 de răniţi”, a precizat acesta.

Într-un alt mesaj postat în mediul online, oficialul acuză armata ucraineană de faptul că a lansat noi drone după primul val al atacului, pentru „a-i distruge pe supravieţuitori”. El a publicat o înregistrare video de la faţa locului – filmată aerian şi neautentificată – în care apar maşini și clădiri distruse de incendiile provocate de căderea dronelor.

Oraşul Oleşki, care avea aproximativ 20.000 de locuitori înaintea invaziei ruse la scară mare a Ucrainei, în februarie 2022, se află pe malul de est al fluviului Nipru, ocupat, în acest sector, de Rusia. El se află la câţiva kilometri est de oraşul Herson, capitala regiunii.

Fluviul Nipru marchează în această zonă linia de front, iar atacurile cu drone de ambele părți sunt constante şi provoacă des victime în rândul civililor.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.