VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Armenia şi Azerbaidjan s-au angajat să soluționeze pe cale pașnică conflictul asupra enclavei Nagorno-Karabah

Armenia şi Azerbaidjan s-au angajat luni 31 octombrie „să nu recurgă la forţă” pentru a găsi o soluţie la conflictul lor asupra enclavei Nagorno-Karabah, la încheierea unui summit care a reunit cei doi lideri ai lor şi preşedintele rus Vladimir Putin, menit să reafirme influenţa Moscovei în Caucaz, relatează AFP, citat de Agerpres.

Baku şi Erevan „au convenit să nu folosească forţa”, precum şi să „rezolve toate disputele numai pe baza recunoaşterii suveranităţii reciproce şi a integrării teritoriale”, se arată în declaraţia comună adoptată la sfârşitul acestui summit tripartit organizat la Soci, în sud-vestul Rusiei, la o lună după ciocnirile de la frontieră care s-au soldat cu 286 de morţi.

Potrivit sursei citate, cele două părţi au subliniat, de asemenea, „importanţa pregătirilor active în vederea încheierii unui acord de pace între Azerbaidjan şi Armenia pentru a asigura o pace durabilă şi pe termen lung în regiune”.

„În opinia noastră comună, a fost o întâlnire foarte utilă care a creat o atmosferă foarte bună pentru posibile viitoare acorduri”, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, după summitul cu omologul său azer Ilham Aliev şi premierul armean Nikol Paşinian.

Armenia şi Azerbaidjanul s-au confruntat în doua rânduri, în 2020 şi în anii 1990, pe tema suveranităţii asupra enclavei Nagorno-Karabah din Azerbaidjan, care este populată de armeni

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.