VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Armata israeliană a atacat centrul Beirutului, fiind raportați șase morți. Ținta a fost un centru medical al grupării Hezbollah

Şase persoane au fost ucise într-un atac israelian care a vizat miercuri seară un centru de salvare al Hezbollah în centrul Beirutului, potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii şi unei surse apropiate mişcării islamiste libaneze, informează AFP, preluată de News.ro.

Raidul s-a soldat cu „doi morţi pe loc” şi „bilanţul a ajuns la şase morţi după ce patru răniţi au decedat”, a precizat ministerul. Alţi şapte răniţi au fost transferaţi la spitale, a adăugat sursa. Un responsabil al organizaţiei de salvare a mişcării şiite a declarat pentru AFP că raidul „a vizat centrul de protecţie civilă al autorităţii” din cartierul Bachoura, aflat în centrul capitalei. Jurnaliştii AFP din Beirut au auzit o explozie şi au relatat că unele clădiri s-au zguduit, înainte ca ambulanţele să se îndrepte spre loc.

Acesta a fost al doilea atac israelian care a vizat inima capitalei libaneze de la începutul conflictului dintre mişcarea islamistă pro-iraniană şi Israel, la 7 octombrie 2023. Atacul, catalogat unul „precis” de armata israeliană, a avut loc la o distanță scurtă de Parlamentul libanez.  De data aceasta, ţinta a fost mai centrală, după o lovitură israeliană care a ucis luni, în cartierul Cola, trei membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), o organizaţie de stânga laică palestiniană. Atacul, catalogat unul „precis” de armata israeliană, a avut loc la o distanță scurtă de Parlamentul libanez. 

Raidul asupra cartierului Bachoura a venit după o serie de bombardamente care au vizat miercuri seara suburbiile sudice, a treia serie de raiduri israeliene care au vizat în mai puţin de 24 de ore acest bastion al Hezbollah de lângă Beirut, care a fost vizat în mod regulat în ultimele zece zile. De asemenea, armata israeliană a emis miercuri seara un nou ordin de evacuare a zonelor din sudul Beirutului, anunţând posibile atacuri împotriva Hezbollah, care susţine că se opune avansării forţelor israeliene în sudul Libanului. Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat miercuri seara că 46 de persoane au fost ucise şi 85 rănite de „atacurile inamicului israelian” în ultimele 24 de ore în mai multe regiuni ale ţării. Înainte de publicarea acestui bilanţ zilnic, Centrul libanez de criză anunţase că 1.928 de persoane au fost ucise în Liban din octombrie 2023.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.