VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Aprobat! Mașinile din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026

Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până la data de 31 decembrie 2026. Un proiect de lege care prevede extinderea acestui termen a fost votat în a doua lectură de 72 de deputați.

Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” cu scopul de a susține locuitorii din raioanele de est ale țării care se confruntă cu dificultăți generate de nereglementarea conflictului transnistrean.

Astfel, cetățenii vor putea beneficia, în continuare, de mecanismul de documentare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană cu numere de înmatriculare neutre și vor putea accede în traficul internațional. De menționat că acest mecanism nu vizează autovehiculele folosite în activitate comercială. Totodată, persoanele care au domiciliul în alte localități decât cele situate pe teritoriul necontrolat nu își vor putea înmatricula mijloacele de transport cu numere neutre.

În 2018, autoritățile au oferit posibilitatea locuitorilor din stânga Nistrului de a-și înmatricula mijloacele de transport cu numere neutre pentru o perioadă de doi ani. Ulterior, termenul a fost prelungit. Măsura este necesară întrucât prevederile Convenției asupra circulației rutiere stipulează că persoanele pot accede în traficul internațional cu vehicule proprii doar dacă acestea sunt înmatriculate la autoritățile statului.

Un alt avantaj al numerelor neutre este că autoritățile statului pot verifica prin sistemul internațional de drept dacă mijloacele de transport nu sunt pierdute sau furate. De asemenea, șoferii pot fi identificați în traficul rutier și, în cazul implicării în accidente rutiere, pot fi trași la răspundere.

Până în prezent, la punctele de înmatriculare a unităților de transport deschise de Agenția Servicii Publice în orașele Tiraspol sau Râbnița au fost luate la evidență peste 10 000 de vehicule. Interesul cetățenilor a crescut semnificativ după ce, în 2021, Ucraina a interzis trecerea frontierei moldo-ucrainene a autovehiculelor cu plăci de înmatriculare nerecunoscute, emise în stânga Nistrului.

Documentul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.