Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu delegația Misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), aflată în vizită la Chișinău pentru a evalua campania electorală și climatul politic din țară înaintea scrutinului din 28 septembrie.
Discuțiile au vizat organizarea alegerilor parlamentare, procesul de votare în străinătate, securitatea statului și cea cibernetică, precum și riscurile legate de dezinformare, propagandă și interferențe externe.
Igor Grosu a subliniat importanța desfășurării unor alegeri corecte și a mulțumit Consiliului Europei pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova. „Este important să avem cât mai mulți observatori implicați pentru a monitoriza procesul electoral, să prevenim eventualele pericole, iar tentativele de corupție electorală să fie sancționate conform legii”, a declarat șeful legislativului.
Delegația APCE a mai avut întrevederi la Parlament cu membrii Fracțiunii PAS, ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, dar și cu reprezentanții instituțiilor de stat implicate în procesul electoral. În perioada următoare, APCE va continua monitorizarea desfășurării alegerilor în Republica Moldova.






