VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

ANTITEZE cu Iulian Ciocan: SIS-ul e gata pentru orice?

Șeful SIS, Alexandru Musteață, a făcut o declarație, la TVR, al cărei scop e pesemne să ne liniștească și să ne îmbărbăteze: – Situația este stabilă. Ne dorim pace… Unele scenarii pe care le credeam imposibile, le luăm acum serios în considerare. Multe riscuri au devenit medii.

Conflictul militar e la câteva sute de kilometri, cu viziune clară din partea unui participant de a se îndrepta spre hotarele R. Moldova. Au fost declarații directe, la nivel înalt. Ne dăm seama că trebuie să fim gata pentru orice. Vigilența noastră a crescut! –

Sincer, să fiu, după această declarație, mi s-a furișat în suflet un soi de neliniște. Trec peste inadvertențele stilistice și o să constat doar că un asemenea mesaj nu ne spune mare lucru. În primul rând, nu ai cum să fii liniștit dacă un participant, vorba șefului SIS, are viziunea clară de a se îndrepta spre hotarele RM. De fapt, ideea asta e la mintea cocoșului. Toată lumea știe că Rusia vrea să ocupe mai multe teritorii ucrainene și, dacă ia Odesa, va ajunge și la frontierele moldovenești. La fel ca și șeful SIS-ului, am citit și noi în presă amenințările unor oficialități ruse la adresa Moldovei. Deci, nimic nou și în această privință.

Prin urmare, ceea ce ar mai merita un dram de atenție din această declarație e ideea că SIS-ul trebuie să fie gata pentru orice și că vigilența sa a crescut. Cum însă nu ni s-au furnizat detalii, rămânem copleșiți de incertitudine. Păi, ce înseamnă în realitate această vigilență accentuată? Cum anume va acționa SIS dacă armata rusă apare la Tiraspol sau la Bolgrad? Și-apoi, când spui că îți dai seama că trebuie să fii gata pentru orice, ești oare gata cu adevărat?

Altminteri, securitatea noastră nu depinde numai de Rusia, de Occident și de SIS. Ea mai depinde și de cetățenii R. Moldova. Iar aici avem o problemă mare. Mulți nu sunt interesați de războiul din Ucraina, trăiesc ca și cum în țara vecină nu se întâmplă nimic. Ba chiar unii i-ar întâmpina cu sare și pâine pe ostașii lui Putin.

Autor

  • Iulian Ciocan

    Este realizatorul și moderatorul emisiunii „Radiografia săptămânii, o trecere în revistă a subiectelor de actualitate cu invitați din zona culturii, și autor al rubricii „Antiteze”. Timp de 20 de ani a activat la Radio Europa Liberă, biroul din Moldova. Este scriitor, eseist.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.